Catrinel Menghia, statuară în costum de baie. E toată doar mușchi și forme. Prietenii și fanii au rămas uimiți: "Am căzut de pe scaun"

Catrinel Menghia, una dintre româncele care au găsit succesul în afara țării, continuă să facă furori cu frumusețea ei. Model, actriță și regizoare, dar și mamă și iubită, Catrinel, cunoscută de italieni drept Catrinel Marlon, reușește să-și facă timp și pentru plăcerile ei.

Printre ele se numără și băile în mare. Catrinel iubește să înoate, așa că atunci când are ocazia, își pune costumul de baie și se aventurează în valuri.

Citește și: Catrinel Menghia, cu perucă scurtă, rochie albă fără mâneci și crăpătură lungă pe picior, la Cannes. L-a avut alături pe iubitul ei

Catrinel Menghia (37 de ani) este considerată una dintre cele mai frumoase românce. Aceasta trăiește de ani buni în Italia, acolo unde și-a făcut o familie și unde are o carieră de succes. Mereu a fost preocupată de felul în care arată, dar și genele bune au ajutat-o. Deși în ultimul timp am văzut-o numai în rochii de gală sau pe platourile de filmare, recent, șatena a pozat din nou în costum de baie, așa cum o făcea cu ani în urmă.

Catrinel Menghia, impecabilă în costum de baie

Cu ocazia unei vacanțe în Sardinia, Menghia și-a arătat corpul impecabil. Tonifiată, statuară, zveltă, cu mușchi perfect definiți, dar și cu forme, Catrinel a pozat cu o atitudine senzuală, dar jucăușă. Îmbrăcată într-un costum de baie întreg, Menghia a fost imortalizată în câteva cadre care-i arată corpul fără cusur în toată splendoarea, liniile bine definite ale mușchilor și picioarele lungi.

Catrinel Menghia arată perfect. / Foto: Instagram

"Ce mănânci? Corpul tău arată uimitor dintotdeauna"; "Am căzut de pe scaun. Ce pot să zic? Perfectă"; "O statuie"; "Sirena din România cucerește lumea"; "Spectaculoasă"; "Ce zeiță!" - au fost câteva dintre comentariile care s-au adunat în timp record la postarea lui Catrinel Menghia.

Citește și: Sofia Vergara, corp de zeiță în prag de 51 de ani. Actrița a pozat topless în timp ce se relaxa la piscină

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.