O frumusețe unică. Deva Cassel e copia fidelă a actorilor Vincent Cassel și Monica Bellucci. Dezvăluiri inedite ale tinerei de 19 ani

Deva, fiica lui Vincent Cassel și a actriței Monica Bellucci, a dezvăluit cum au încurajat-o părinții ei celebri să pășească în industria divertismentului, într-un interviu cu V Magazine.

La 19 ani, Deva are o carieră în ascensiune atât pe catwalk, cât și pe platourile de filmare, obținând deja câteva roluri râvnite.

Deva arătă spectaculos și este captivantă în fotografiile de copertă pentru Gen V by V Magazine, moștenind șarmul părinților. 

Deva a făcut lumină asupra relației ei cu Vincent și Monica, mărturisind că aceștia au încurajat-o să urmeze o carieră în industria divertismentului. „M-au învățat să privesc mereu înainte, să am mereu grijă de mine, să fiu întotdeauna amabilă și să țin mereu cont de faptul că minunile se pot întâmpla. Sunt mult mai multe, dar ideea este că m-au învățat cum să fac față situațiilor neașteptate și să trăiesc după propriile mele reguli, respectând în același timp oamenii și mediul în care mă aflu”.

„Îmi amintesc că am răsfoit cărțile uriașe de modă ale mamei mele pe care le ținea în casă de când mă știu”, a mai povestit ea. „Totul era atât de bine îngrijit și frumos. Știam că vreau să lucrez în acea industrie la un moment dat în viața mea, dar cu siguranță nu mă așteptam să o iubesc atât de mult și să-mi câștig existența din ea. Mare parte din copilăria mea nu mi-am dorit să fiu actriță. Toată lumea mă întreba despre asta, lucru ce m-a îndepărtat de acea lume. Cu timpul însă, am început să devin din ce în ce mai interesată de industria cinematografică și de experiențele pe care le putea oferi”.

Deva a făcut furori când a apărut alături de mama ei pe coperta Vogue Italia, în iulie 2021. Astăzi se mândrește cu un milion de urmăritori pe Instagram.

A debutat în actorie în filmul „The Beautiful Summer”, anul acesta. Va juca și în serialul „The Leopard”, bazat pe romanul clasic cu același nume al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, o dramă istorică ce aduce aminte de Downton Abbey și The Crown.

Monica și Vincent au fost căsătoriți 14 ani. Cele două vedete mai au o fiică de 13 ani, Leonie.

Partenerii Nostri

FilmNow

John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a pățit...

DigiSport

Neverosimil: o prezentatoare TV celebră, forțată să demisioneze la 24 de ore de la promovare! ”Afară!”

”A fost promovată și concediată în 24 de ore”.

ProFM

Câte kilograme a luat Kelly Osbourne, după ce a slăbit drastic în ultimul an: „Am fost la pământ după moartea tatălui...

Câte kilograme a luat Kelly Osbourne, după ce a slăbit drastic în ultimul an: „Am fost la pământ după moartea tatălui meu”

Digi World

3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar...

3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești

Digi Animal World

Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor

Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor

Kfetele

Horoscop 24 octombrie 2026: O zodie trebuie să acorde mai multă atenție relațiilor din jur

Consultă horoscopul zilei de 24 octombrie 2026. Această zi este despre sinceritate și despre micile detalii care pot face diferența. Unele zodii simt nevoia de o schimbare...

Digi FM

Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de generații

Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de generații

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.