Prinţul William, declarații neașteptate după turneul din Caraibe: ”Kate şi cu mine ne-am angajat să fim în slujba oamenilor!”

Prinţul William al Marii Britanii a făcut referire sâmbătă la o posibilă viitoare reducere a rolului monarhiei britanice în cadrul Commonwealth, după un turneu de o săptămână în fostele colonii britanice din Caraibe unde s-a confruntat cu întrebări publice privind moştenirea lăsată de Imperiul Britanic, relatează AFP.

"Ştiu că acest turneu a scos la lumină şi mai multe întrebări despre trecut şi viitor", a spus prinţul în vârstă de 39 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, într-un comunicat publicat sâmbătă seara.

"În Belize, Jamaica şi Bahamas", ţări independente, dar în care regina Elisabeta a II-a este şef de stat, "depinde de popor să decidă asupra acestui viitor", a declarat nepotul suveranei britanice.

În timpul acestui turneu, organizat pentru a sărbători Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, cuplul princiar s-a confruntat cu mai multe proteste.

Citește și: Prințul William nu a vrut să se căsătorească cu Kate Middleton din cauza prințului Charles. Care a fost motivul

Manifestanţi au protestat în Jamaica cerând ca monarhia britanică, fostă putere colonială, să plătească compensaţii şi să-şi prezinte scuze pentru rolul său în comerţul cu sclavi, care a adus sute de mii de africani pe insulă pentru a munci în condiţii inumane, în timp ce premierul jamaican, Andrew Holness, a estimat "inevitabilă" tranziţia ţării sale către un regim republican, după modelul statului Barbados, care a devenit republică în 2021.

"Ne-a plăcut foarte mult să petrecem timp cu populaţiile acestor trei ţări şi să înţelegem mai bine problemele cele mai importante pentru ele", a spus prinţul William, la sfârşitul acestei călătorii împreună cu soţia sa, Kate.

"Kate şi cu mine ne-am angajat să fim în slujba oamenilor. Pentru noi, nu este vorba să le spunem oamenilor ce trebuie să facă", ci despre "a-i sluji şi a-i sprijini în modul în care ei consideră de cuviinţă", a mai spus el.

Prinţul William a menţionat, de asemenea, posibilitatea unei schimbări în conducerea Commonwealth, asigurată de regină, o asociaţie de 54 de ţări, dintre care majoritatea au făcut parte din imperiul colonial britanic.

Citește și: De ce a refuzat inițial familia regală ca Elton John să cânte la funeraliile prințesei Diana. Secretul a ieșit la iveală după 24 de ani

"Ceea ce contează pentru mine, nu este pe cine va alege Commonwealth să-i conducă familia în viitor", a spus William, "ceea ce contează pentru noi este potenţialul familiei Commonwealth de a crea un viitor mai bun pentru popoarele care o alcătuiesc şi angajamentul nostru de a o servi şi sprijini cât de bine putem", a mai spus prinţul britanic.

Partenerii Nostri

FilmNow

Meryl Streep, despre chimia incontestabilă cu Robert Redford: Era divin. Cu adevărat uimitor. Nu voiam ca acea scenă să...

DigiSport

E gata! Nicolae Stanciu a ales între ”U” Cluj și FCSB și semnează pentru cel mai mare salariu din lot! Câți bani va...

Nicolae Stanciu (33 de ani) se va despărți de Dalian Yingbo în decembrie, când îi expiră contractul, și va reveni în fotbalul românesc.

ProFM

Cel mai nou cuplu din showbiz? Jennifer Lopez, idilă discretă cu un actor cunoscut. „Le place să meargă la petreceri”

Cel mai nou cuplu din showbiz? Jennifer Lopez, idilă discretă cu un actor cunoscut. „Le place să meargă la petreceri”

Digi World

De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor după o analiză a faliilor de la suprafaţa...

De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor după o analiză a faliilor de la suprafaţa selenară

Digi Animal World

Momentul inedit în care un câine scapă o minge prin gard. Imaginile sunt virale: ”M-a făcut să izbucnesc în râs! Tipic!”

Momentul inedit în care un câine scapă o minge prin gard. Imaginile sunt virale: ”M-a făcut să izbucnesc în râs! Tipic!”

Kfetele

Horoscop 20 octombrie 2026: O zodie este în centrul atenției

Horoscop 20 octombrie 2026: O zodie este în centrul atenției

Digi FM

Barbara Palvin, pe podiumul Victoria’s Secret la doar 6 săptămâni după ce a născut. Modelul maghiar de 33 de ani: "Nu e...

Barbara Palvin, pe podiumul Victoria’s Secret la doar 6 săptămâni după ce a născut. Modelul maghiar de 33 de ani: "Nu e mare lucru"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.