Reacția unei mame când a aflat ce i-a cerut fiica ei lui Moș Crăciun: „Nu avem acasă”. Femeia a fost extrem de rușinată

În perioada sărbătorilor de iarnă, copiii își doresc să-l întâlnească pe Moș Crăciun și să-i ceară o mulțime de lucruri imprevizibile. Cei mai mulți dintre ei vor jucării sau dulciuri, însă unii au cerut unicorni sau animale de companie. Cu toate acestea, o fetiță a surprins pe toată lumea cu cerința pe care a avut-o. Mama, care asista la moment, a fost extrem de rușinată. 

În timp ce micuța era așezată pe genunchii Moșului, iar acesta o asculta cu răbdare, a cerut de Crăciun doar mâncare, spre surprinderea mamei sale. Femeia, rușinată de moment, a încercat să se scuze, susținând că a fost o mare neînțelegere și că nu au nevoie de mâncare sau donații. 

Citește și: Îți frânge inima. Ce i-a cerut o fetiță de opt ani lui Moș Crăciun. Mama ei: ”Asta înseamnă să fii copil în 2022!”

Ulterior, mama fetiței a realizat un videoclip pe care l-a postat pe contul său de Tik Tok, în care le-a explicat utilizatorilor întregul momentul: „Fiica mea s-a așezat pe piciorul Moșului și am auzit-o: „Poți să ne aduci ceva de mâncare. Nu avem acasă”. Am fost de-a dreptul uimită și tot ce am apucat să spun a fost: „Este o ofertă bună, mulțumim, dar suntem bine. Nu avem nevoie de mâncare”. Fiica mea a adăugat apoi: „Uneori avem mâncare, dar mama spune că vom continua să avem mâncare acasă doar dacă suntem buni.”, continuând să-i spună Moșului că va fi un copil bun și că nu va mai lăsa câinele familiei să fure din mâncare și va avea grijă să nu risipească alimentele”. 

@casiereeebs Brb preparing for cps to swing on by 🤪 #momlife #momhumor ♬ original sound - CasieReeebs

Femeia a povestit că, după ce au plecat de la cabana Moșului, a întrebat-o pe fiica ei de ce și-ar dori mâncare de Crăciun, aflând că micuța s-a referit la mâncarea din bucătăria ei de jucărie. 

Citește și: Filme cu Moș Crăciun. Cele mai frumoase producții în care cei mici se bucură de magia Crăciunului

Postarea femeii a strâns milioane de vizualizări și mii de comentarii în care o mulțime de părinți au împărtășit experiențe similare: „Fiica mea i-a spus odată lui Moș Crăciun că vrea o pătură pentru că nu are, asta doar pentru că era la spălat”, a scris un utilizator, în timp ce altul a mărturisit: „M-am dus să-mi iau fiul de la grădiniță și atunci m-a întrebat învățătoarea dacă totul este bine la noi acasă, pentru că fiul meu i-a spus că nu avem mâncare. Totul a pornit pentru că am uitat să-i iau taquitos. Casa era plină de mâncare, pur și simplu el voia taquitos.”

Etichete: mos craciun , copil , dorință

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.