Sarah Jessica Parker, mamă mândră lângă toți cei trei copii ai ei. Momente de neuitat la Paris, cu familia în formulă completă

Înainte de a se întoarce în New York, la filmările serialului "And Just Like That", Sarah Jessica Parker a petrecut câteva zile pline la Paris, la Jocurile Olimpice 2024. Nu a fost singură în capitala Franței, ci alături de soțul ei, Matthew Broderick, și de cei trei copii ai lor.

SJP și Matthew își țin, în general, copiii departe de atenția publicului. Au vrut să le ofere o viață cât mai normală cu putință pentru trei copii care au ambii părinți celebri. Tocmai de aceea, ieșirile cu ei în public au fost puține, la fel și postările pe rețelele sociale.

Citește și: Sarah Jessica Parker: „Nu-mi place să fiu slabă. Aș prefera câteva kilograme în plus”. Dezvăluirile neașteptate ale actriței

Cel care a postat, însă, o imagine cu familia în formulă completă este James, fiul cuplului de actori. Cei cinci au fost împreună la Paris și au asistat la câteva evenimente sportive de la Jocurile Olimpice. Fiul cuplului Parker-Broderick s-a pus în mijlocul găștii și, cu câte un braț înfășurat în jurul mamei sale și al uneia dintre surori, a zâmbit către camera foto. Matthew Broderick și cealaltă fiică s-au așezat în părțile exterioare.

Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, la Paris, alături de cei trei copii ai lor. / Foto: Instagram jwbr0derick

Cei doi actori sunt căsătoriți din 1997, după ce dragostea pentru teatru i-a adus împreună. Au trei copii, James Wilke (21 de ani) și gemenele Marha și Tabitha (15 ani).

Despre fiul și fiicele ei, Sarah a declarat, acum ceva timp: „Sunt ca argintul viu, dar asta e vârsta. Sunt foarte drăguți în general. Adică, știi și tu, sunt momente când eu fac ceva greșit, spun ceva greșit și îi enervez, dar sunt mama lor. Nu cred că tatăl lor are aceleași oportunități de a-i enerva. Eu le spăl rufele, le spun una, le spun alta, mă asigur că își amintesc ce sarcini au de îndeplinit. Le reamintesc să își încarce telefonul”, a povestit râzând Sarah.

Cât despre ce le gătește copiilor, aceasta a spus: „Uneori este o corvoadă. Uneori te gândești: Doamne, ce vrea toată lumea la cină? Adică, este întrebarea pe care ne-o punem mereu, dar, pe de altă parte, creezi momente frumoase împreună. Copiilor le place. Ei știu că sunt norocoși. Întotdeauna ne spun: Nu ne vine să credem că voi gătiți pentru noi în fiecare seară”.

Citește și: Sarah Jessica Parker, de mână cu soțul ei, actorul Matthew Broderick, la New York City Ballet. Moment Carrie Bradshaw, pe covorul roșu

Partenerii Nostri

FilmNow

Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe fiul meu!”

DigiSport

Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut...

În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un episod care a făcut înconjurul lumii, cu Fernanda Maia Carelli și Rafael Nadal în prim-plan.

ProFM

CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și Olga

CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și Olga

Digi World

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Digi Animal World

Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate tentativele de...

Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate tentativele de capturare

Kfetele

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Consultă horoscopul zilei de 2 noiembrie 2026. Această zi este potrivită pentru finanțe, afaceri, proiecte și tot ce ține de sfera profesională. Este momentul să reevaluați unele...

Digi FM

A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria...

A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria orașului Hull

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.