Cele mai frumoase sate din Bucovina. Farmecul unei zone bogate în tradiții și atracții turistice

Nu e nevoie de bilet de avion pentru a evada într-o oază de liniște, dar dacă tot vrei să îl cumperi alege să aterizezi pe aeroportul din Suceava. Meleagurile noastre îți pot tăia răsuflarea cu frumusețea lor dacă știi unde să te uiți. Aruncă o privire la satele din Bucovina, zonă bogată în tradiții și atracții turistice. Farmecul ei așteaptă să fie descoperit de tine. Iată o listă cu cele mai frumoase sate din Bucovina, pe care să le vezi măcar o dată în viață:

Marginea

Satul Marginea, unul dintre cele mai frumoase sate din Bucovina, este un centru de artă culturală, unde poți admira și chiar încerca meștesugul olăritului. Ceramica produsă aici de olarii moldoveni este unică în lume pentru culoarea neagră obținută după arderea lutului, dar și pentru motivele tradiționale folosite pentru a împodobi vasele.

În acest sat există case care păstrează arhitectura veche de câteva secole, iar în apropiere se află un izvor sărat despre care se spune că are puterea de a vindeca reumatismul.

Ciocănești

Satul Ciocănești este un muzeu compus din 600 de case decorate după arhitectura tradițională, urmând modelele luate de pe costumul popular. Satul cultural al României încă din 2014 se află pe locul 6 în topul celor mai colorate destinații turistice din Europa.
Localnicii de aici te pot învăța meșteșugul sculpturii în lemn. În acest sat mai găsești un muzeu al ouălor încondeiate și o biserică veche din secolul XIX.

Cele mai frumoase sate din Bucovina

Cârlibaba

In top cele mai frumoase sate din Bucovina satul Cârlibaba în care a descălecat Bogdan Vodă, eveniment istoric menționat în cronicile călugărilor de la Mănăstirea Putna încă din 1629. Este, de asemenea, satul în care se zice că trăia demult o vrăjitoare. Ea locuia la gârla unui râu pe care oamenii l-au numit Gârla Babei. De aici a derivat numele satului.

Zona merită vizitată mai ales în perioada sărbătorilor, căci obiceiurile străvechi păstrate de săteni reflectă stilurile celor trei comunități: română, ucraineană și germană. Nu ratați ocazia de a face drumeții și de a ajunge la stânele ciobanilor pentru a gusta preparate culinare alese: mielul în smântână, tochitura și urda proaspătă cu sare.

Comuna Putna

Comuna Putna sau Ierusalimul românesc, cum i se mai spune, impresionează prin cadrul natural pitoresc, dar și prin liniștea adusă de locașurile sfinte. Aici turiștii pot vizita și spune o rugăciune la Mănăstirea Putna, la Biserica Nașterea Maicii Domnului ce datează încă din 1900 sau la biserica de lemn din Putna. Chilia lui Daniil Sihastru este găsită tot în această comună.
Zona atrage anual turiști români și străini atât pentru locurile sfinte cât și pentru frumusețea dealurilor împădurite cu rășinoase și foioase.

Dorna Cândrenilor

Comuna Dorna Cândrenilor de la poalele munților este cunoscută mai ales pentru izvoarele sale termale. Există un stabiliment balnear cu băi carbogazoase și nămol construit încă din 1898. Casele locuitorilor sunt mari, din lemn și decorate în același stil, cu motive tradiționale.
Sătenii oferă o atenție deosebită mediului, de aceea Dorna Cândrenilor este una dintre cele mai curate comune din România. Aici poate fi găsită și o rezervație naturală.

Îți recomandăm și: 

Cele mai frumoase sate tradiționale din Maramureș. Locurile de care te vei îndrăgosti la prima vedere

Cele mai bune stațiuni de schi in România. Unde găsești cele mai bune pârtii din țară

Partenerii Nostri

FilmNow

Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte fascinant”

DigiSport

Ce face Ionel Ganea în fiecare zi, de aproape un an și jumătate, după moartea fiului său: ”Chiar și în miez de noapte”

Pe 6 iunie 2025, Alexandru, fiul lui Ionel Ganea (53 de ani), a murit la vârsta de doi ani.

ProFM

Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid

Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid

Digi World

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra...

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății

Digi Animal World

Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc

Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc

Kfetele

Horoscop 4 octombrie 2026: O zodie renunță la trecut și începe o viață nouă

Consultă horoscopul zilei de 4 octombrie 2026 și descoperă ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte.

Digi FM

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist și...

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist și ambasador la Paris

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.