anca serea 22
Divertisment

Anca Serea a ajuns din nou pe patul de spital. Vedeta va fi testată pentru COVID-19:”Așa vom ști dacă trebuie să stăm departe de copii”

Problemele se țin lanț de Anca Serea. Vedeta a ajuns din nou la spital, unde va rămâne internată pentru cel puțin trei zile, după cum a mărturisit soțul ei, Adrian Sînă.

Într-un videoclip postat pe Facebook, Adi Sînă a anunțat că soția lui a ajuns din nou la spital, chiar în ziua în care fiica lor, Sarah, împlinește 13 ani.

”Nu este cea mai fericită zi din viața noastră, Anca a ajuns din nou la spital. Am ales să împărtășim cu voi și momentele mai puțin plăcute, pentru că suntem siguri că sunteți interesați de familia noastră.”, a spus Adi Sînă, în timp ce Anca Serea a explicat motivele pentru care a ajuns din nou pe patul de spital.

Mai exact, vedeta a mărturisit că s-a simțit rău ieri, a chemat Ambulanța, iar acum umează să fie internată pentru noi investigații.

”Am anemie feriptivă, am ajuns la spital, mi-a ajuns foarte rău ieri, am chemat Salvarea, hemoglobina mea este 5,8. Analizele mi-au ieșit bine, mai puțin cele de sânge. Tocmai de aceea o să am parte de o transfuzie de sânge. Mi-este foarte foame, dar asta e. Noutatea este că o să fac și testul Covid-19.”, a mărturisit Anca, iar Adi a completat-o: ”Așa vom ști dacă trebuie să stăm departe de copii!”

Ce reprezinta incretiturile care apar pe unghii si cand semnaleaza probleme medicale

Nu este pentru prima dată când Anca Serea ajunge la spital. Ea a fost internată și în luna august, după ce s-a simțit rău în timp ce se afla într-o vacanță în Bulgaria.

”Am avut o problemă de sănătate. Nu știu câți dintre voi știți că eu am o problemă cu o anemie severă. Am plecat cu Adi (n.r. Adrian Sînă, soțul Ancăi Serea) în Bulgaria, la o întâlnire. Am fost la Varna cu mașina și am simțit că nu am o stare generală foarte bună. Adi a mers la farmacie, mi-a cumpărat niște calciu și magneziu, mi s-a făcut foarte rău, am vărsat. Am chemat ambulanța. Sistemul sanitar din Bulgaria este unul foarte defectuos, chiar și comparativ cu cel din România. Nu știu dacă mă credeți, dar eram chiar pe marginea prăpastiei. Nu mai auzeam cu urechea dreaptă, nu mai vedeam cu ochiul drept, nu am mai putut să mișc mâinile și picioarele”, a mărturisit Anca Serea.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri