Angelina Jolie visits Ospedale Pediatrico Bambin Gesu
Divertisment

Angelina Jolie vizitează copiii ucraineni internaţi la spitalul Bambino Gesú din Roma. Profimedia

Angelina Jolie, în vizită la copiii ucraineni internaţi la spitalul Bambino Gesú din Roma: Mă rog ca acest război să se sfârşească

Actriţa şi activista americană Angelina Jolie le-a făcut o vizită surpriză copiilor ucraineni internaţi la spitalul Bambino Gesú din Roma, la încheierea căreia şi-a exprimat îngrijorarea faţă de viitorul incert care îi aşteaptă, într-un mesaj pe care l-a postat joi pe reţelele de socializare, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Angelina Jolie, trimis special al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) din anul 2012, a putut să-i salute şi să se intereseze de situaţia celor 31 de copii din Ucraina victime ale războiului şi internaţi în acest centru de pediatrie, cel mai mare din Europa şi proprietate a Vaticanului.

Supranumit "spitalul papei", centrul a îngrijit în total 130 de minori de la declanşarea invaziei ruse, la 24 februarie, dintre care 31 au rămas în continuare internaţi, au declarat pentru EFE surse medicale.

Angelina Jolie: „Mă rog ca acest război să se sfârşească. Este oribil să vezi cum copiii plătesc acest preţ prin vieţile lor”

"Mă rog ca acest război să se sfârşească. Este singurul mod de a pune capăt suferinţelor şi exodului din zona de conflict. Este oribil să vezi cum copiii plătesc acest preţ prin vieţile lor, sănătatea afectată şi prin traume", a declarat actriţa.

Vezi și: Angelina Jolie și fiica ei Vivienne, surprinse la o sesiune de cumpărături. Cele două au mers ținându-se de mână pe străzile din L.A

Angelina Jolie, care potrivit mediilor locale se află în capitala italiană din motive legate de activitatea sa cinematografică, şi-a exprimat totodată îngrijorarea faţă de "viitorul incert" care îi aşteaptă pe aceşti copii după această tragedie.

Vizita actriţei a avut loc în aceeaşi zi în care UNHCR a confirmat că într-o singură lună aproape 4 milioane de ucraineni au fugit din ţara lor, în timp ce alte 6 milioane şi jumătate au fost strămutaţi în interiorul frontierelor.

Pe www.peroz.ro:

Soția lui Tom Parker, devastată de durere după moartea artistului: ”Dragostea noastră a fost pură. Suflete pereche până la final!”

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri