Entertainment News - February 22, 2011
Divertisment

Barbra Streisand, prințul Charles, pe platourile de la Funny Lady. Profimedia

Barbra Streisand, adevărul despre neașteptata și extraordinara prietenie cu regele Charles, după ce s-a zvonit că ar fi avut o aventură

Barbra Streisand a făcut dezvăluiri despre prietenia ei „neașteptată” și extraordinară cu Charles, acum rege al Marii Britanii. Cântăreața în vârstă de 81 de ani a abordat subiectul în noua sa carte de memorii „My Name is Barbra: The Exhilarating and Startlingly Honest Autobiography of the Living Legend”, scrie Daily Mail.

Ea a detaliat prietenia ei de lungă durată cu Charles, un bărbat „absolut fermecător”, pe care l-a întâlnit pentru prima dată în 1974, pe platourile de filmare de la „Funny Lady”, după ce acesta a apărut la Columbia Studios din Hollywood în speranța că o va vedea. Au existat zvonuri la vremea respectivă potrivit cărora prințul de Wales avea chiar și un afiș al cântăreței pe peretele din camera sa și era îndrăgostit de ea.

Diana era conștientă de admirația lui Charles pentru Barbra Streisand

Se spune că admirația lui Charles a determinat-o pe prințesa Diana să se confeseze unuia dintre consilierii săi, mărturisindu-i că nu ar fi șocată dacă cei doi ar avea o aventură, potrivit The Sun.

Barbra a declarat la un moment dat că „dacă mi-aș fi jucat bine cărțile, aș fi putut fi prima prințesă evreică”, adăugând că dacă ar fi știut de admirația lui Charles pentru ea când s-au întâlnit prima dată, ar fi făcut-o să fie conștientă de sine, notează Daily Mail.

În noua sa carte, Streisand și-a amintit de ziua când l-a întâlnit pe monarh, în 1974. Charles era în Royal Navy, în San Diego.

Barbra Streisand, despre prietenia „neașteptată” cu Charles: Amândoi suntem timizi, dar cumva am reușit să ne conectăm

Charles a călătorit în California și s-a întâlnit cu câștigătoarea premiului Emmy, care lucra, la acea vreme, la o continuare a faimosului film „Funny Girl”. Întrebat de ce vrea să ajungă în LA, el a răspuns că-și dorește să o întâlnească pe Barbra, „femeia din spatele vocii”. Întâlnirea inițială a decurs bine și, în ciuda ambelor personalități „timide”, cei doi au legat o prietenie.

Ea a scris: „Adevărul este că atât prințul Charles, cât și eu suntem timizi, dar cumva am reușit să ne conectăm, pentru că s-a dovedit a fi începutul unei prietenii neașteptate”.

Charles, după ce a văzut-o pe Wembley Arena: „Ai fost minunată și am adorat fiecare minut!'”

Cei doi s-au văzut apoi în culise, la concertul ei, susținut la Wembley Arena, în 1994, cu Charles urmărind spectacolul din loja regală.

A doua zi, Barbra a primit o livrare specială de la prințul de Wales: un buchet de flori. Ea și-a amintit: „Era semnat simplu 'Charles'. Și florile erau proaspete din grădina lui! A scris: 'A fost o plăcere să particip la concertul tău aseară – ai fost minunată și am adorat fiecare minut!'”

În 2006, într-o biografie explozivă, dar neautorizată, scria că Streisand a avut o aventură secretă cu Charles.

Prințul, care ar fi mărturisit cândva că artista a fost „singura lui feblețe” din rândul vedetelor, se spune că era cu gândul la Streisand în noiembrie 1994, în timpul unei călătorii în SUA. Se despărțise de Diana cu doi ani înainte.

Surse citate în biografia „Barbra - The Way She Is” au povestit că Charles a organizat o cină privată pentru cântăreață nouă luni mai târziu, unde păreau „foarte afectuoși”. Barbra și prințul aveau interese comune, precum „grădinile și alimentele bio și sănătatea planetei”.

În 1995, Charles a invitat-o pe Streisand să stea la reședința sa din Gloucestershire, unde cei doi s-au bucurat de o cină la lumina lumânărilor și au discutat despre „artă și arhitectură”.

Streisand a recunoscut recent că a primit o felicitare cu una dintre picturile lui în acuarelă, de ziua ei, și un mesaj video la aniversarea sa de 80 de ani.

Cântăreața, care s-a înțeles „extraordinar” cu Charles, și-a amintit și de regreta regină. După ce s-au întâlnit în 1975 la premiera de la Londra a filmului lui Streisand, „Funny Lady”, ea a întrebat-o pe Elisabeta a II-a de ce doar femeile au nevoie de mănuși pentru a strânge mâna regală. Regina a răspuns că are mult de-a face cu tradiția.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri