Data publicării:
De-a lungul unei căsnicii care a durat aproape șase decenii, Dolly Parton și soțul ei, Carl Dean, nu au avut niciodată copii. După moartea legendarei artiste, la vârsta de 80 de ani, declarațiile pe care le-a făcut în ultimii ani despre această alegere au căpătat o puternică încărcătură emoțională.
Interpreta hiturilor "Jolene" și "I Will Always Love You" a explicat de mai multe ori că nu regretă decizia și că este convinsă că destinul ei a fost altul, notează People.
„Nu am avut copii pentru că Dumnezeu avea alt plan pentru mine”
Într-un interviu acordat lui Oprah Winfrey, în 2020, Dolly Parton a mărturisit că lipsa responsabilităților de mamă i-a oferit libertatea de a-și construi cariera și de a ajuta milioane de copii din întreaga lume.
„Pentru că nu am avut copii, iar soțul meu era foarte independent, am avut libertatea să muncesc. Cred că o mare parte din succesul meu se datorează faptului că am fost liberă să-mi urmez visurile”, spunea artista.
Ea credea că această alegere a făcut parte dintr-un plan mai mare. „Nu am avut copii pentru că am simțit că Dumnezeu nu mi-a fost dat să fiu mama unor copii ai mei, ci să fiu, într-un fel, mama tuturor copiilor. Dacă aș fi avut propria familie, nu aș fi avut libertatea să creez proiecte precum Imagination Library și nu aș fi putut face tot ceea ce am realizat”.
Dolly Parton a recunoscut că, la începutul căsniciei, ea și Carl Dean și-au imaginat cum ar fi fost viața lor dacă ar fi devenit părinți. „Ne întrebam cum ar fi arătat copiii noștri. Dacă am fi avut o fată, urma să o cheme Carla”, povestea ea, în 2014, într-un interviu pentru The Guardian.
Cu toate acestea, timpul i-a făcut să privească lucrurile diferit. „Acum, când suntem mai în vârstă, suntem bucuroși că nu s-a întâmplat. Cred că aș fi fost o mamă foarte bună, dar probabil aș fi renunțat la tot ce înseamnă carieră. M-aș fi simțit vinovată de fiecare dată când aș fi plecat în turnee sau la filmări. Totul s-ar fi schimbat și, probabil, nu aș mai fi devenit artistul care am fost”, mai spunea marea Dolly Parton.
Cariera sau familia? „Nu am simțit că trebuie să aleg”
Într-unul dintre ultimele sale interviuri, acordat revistei People în 2025, Dolly Parton a vorbit despre sacrificiile făcute pentru succes. „Abia când am început să lucrez la această carte mi-am dat seama câte sacrificii am făcut în viață. Nu am avut copii și, cel puțin, nu am fost nevoită să trăiesc cu sentimentul de vinovăție că îi las acasă ca să plec la muncă. Sunt recunoscătoare că am reușit să-mi văd toate visurile împlinite”.
Deși nu a devenit niciodată mamă, Dolly Parton și-a dedicat o mare parte din viață copiilor. În 1988 a înființat The Dollywood Foundation, iar câțiva ani mai târziu a lansat celebrul program Imagination Library, prin care milioane de copii din întreaga lume primesc gratuit cărți încă din primii ani de viață.
Artista era, de asemenea, nașa cântăreței Miley Cyrus și vorbea adesea despre relația specială pe care o avea cu nepoții și cu copiii din familie.
„Copiii mă văd ca pe o combinație între Mama Gâscă și Zâna cea Bună. Sunt copilăroasă din fire și cred că tocmai de aceea mă înțeleg atât de bine cu ei”, spunea ea.
Într-un alt interviu, Dolly Parton glumea că soțul ei a fost „singurul ei copil”. „Nu regret niciodată că nu am avut copii. Nici soțul meu nu regretă. El este singurul meu copil, iar eu sunt singurul lui copil. Pe măsură ce am îmbătrânit, ne-am dat seama că așa a fost mai bine pentru noi. În schimb, am avut grijă de copiii altora, de nepoți și de toți cei care au avut nevoie de ajutor”, mărturisea artista.
Prin muzica, proiectele caritabile și generozitatea ei, Dolly Parton a reușit să lase o moștenire care a atins viețile a milioane de copii din întreaga lume, chiar dacă nu a devenit niciodată mamă în sensul tradițional al cuvântului.