Moet & Chandon Party, Madrid, Spain - 30 Nov 2022
Divertisment

Diane Kruger. Profimedia

Diane Kruger renunțase la orice speranță de a mai avea copii. Ce a însemnat pentru ea să devină mamă la 42 de ani

Diane Kruger renunțase la orice speranță de a avea copii, înainte ca fiica ei Nova (4 ani) să vină pe lume la finalul anului 2018. „Am crezut că este prea târziu”, a explicat actrița de origine germană, într-un interviu pentru Tatler în care a vorbit despre călătoria ei spre maternitate.

Diane, în vârstă de 46 de ani, apare pe coperta ediției din ianuarie a Tatler, iar cu această ocazie a împărtășit modul în care perspectiva ei despre a avea copii s-a schimbat de-a lungul vieții ei personale și profesionale.

„Mulți ani nu mi-am dorit copii. Mi-a plăcut foarte mult viața mea așa cum a fost”, a spus ea despre perioada dinainte de a o avea pe Nova, fiica ei cu actorul Norman Reedus.

Undeva în Africa de Sud, Rita Miljo este Doamna cu Babuinii. Aceasta a salvat peste 500 de exemplare. Pe DIGI Animal World și DIGI Online, azi de la 21:00.

„Spre sfârșitul anilor 30 ai vieții mele, am început să mă gândesc la asta, dar nu eram într-un moment în relația mea în care să existe o posibilitate, așa că am renunțat să mai sper, am crezut că este prea târziu. Și am acceptat asta”, a explicat Kruger. „Sosirea lui Nova mi-a schimbat viața – viețile noastre – în cel mai bun mod posibil. Este pur și simplu uimitor, credeai că ești un lucru, dar realizezi brusc că ești menit să faci ceva cu totul diferit.”

Kruger a explicat că pe măsură ce Nova a crescut și-a schimbat abordarea legată de intimitatea fiicei sale.

„Ce te face să te simți confortabil acum se schimbă cu timpul”, a spus Diane, remarcând că ea și Reedus „nu i-au arătat niciodată” fața lui Nova public. „Când s-a născut, am încercat să o ferim de orice privire publică. Am simțit foarte puternic asta, ceea ce nu știam că se va întâmpla”.

Scrierea cărții ei pentru copii, „A Name from the Sky”, în care Kruger își împărtășește propria experiență de a crește ca un outsider, a făcut-o să se gândească mai profund la felul în care vrea să-și crească copilul. „Vreau ca Nova să simtă că are un loc peste tot”, a spus ea.

Kruger a explicat că această carte pentru copii, care spune povestea relației complexe pe care o are cu propriul nume, este o scrisoare de dragoste către Nova.

„Vreau să-i stimulez imaginația cât de mult pot. Vreau ca ea să aibă aripi. Dacă vrea să aibă părul roz, poate avea părul roz. Dacă vrea, știi, să-și cumpere un costum pentru că își dorește să fie o persoană anume pentru săptămâna asta, putem face asta.”

Citește și:

Cum s-au cunoscut Dan Chișu și Alina Chivulescu: "Ne-am întâlnit la avocat. Divorțam amândoi". Sunt căsătoriți de patru ani

 

Etichete: diane kruger

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri