Linda Evangelista și fiul ei/ Foto: Instagram
Divertisment

Linda Evangelista și fiul ei/ Foto: Instagram

Fotografie rară cu fiul Lindei Evangelista. Augustin a terminat liceul și arată ca un model: „Sunt o mamă mândră”

Supermodelul Linda Evangelista a marcat un moment important din viața fiului său, Augustin James Evangelista, în vârstă de 18 ani, împărtășind cu fanii săi imagini rare de la ceremonia de absolvire a liceului. Tânărul a încheiat studiile la Dwight-Englewood School din New Jersey, iar celebra sa mamă nu a ezitat să își exprime mândria pe rețelele de socializare.

„S-a întâmplat asta! Sunt o mamă mândră. Binecuvântată, binecuvântată, binecuvântată…”, a scris Linda în descrierea postării de pe Instagram, în care a inclus o serie de fotografii emoționante de la eveniment.

Citește și: Cum arată Linda Evangelista în 2025, la 60 de ani. A trecut prin multe din cauza unei boli grave și a unor proceduri estetice nereușite

În imagini, Augustin apare zâmbind larg, îmbrăcat în robă și bonetă albastră, cu o cravată maro și o cămașă elegantă. Tânărul se înalță vizibil peste mama sa, care a optat pentru o ținută elegantă, o jachetă roz, o bluză neagră și o fustă de mătase, completate cu accesorii discrete și o poșetă cu imprimeu de crocodil.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La ceremonie au fost prezenți și tatăl biologic al lui Augustin, omul de afaceri francez François-Henri Pinault, alături de actuala sa soție, actrița Salma Hayek. Cei trei au fost fotografiați împreună cu adolescentul, dovedind o relație de familie unită, în ciuda trecutului complicat.

Citește și: Linda Evangelista, față în față cu propria traumă, după ce acum 9 ani a fost desfigurată: Încă nu mă pot privi în oglindă. Fac terapie

Un alt moment remarcabil surprins în imagini a fost acela în care Augustin a sărbătorit alături de tatăl său cu un trabuc – un gest simbolic al trecerii spre maturitate. La petrecerea de după absolvire, familia a fost răsfățată cu un tort decorat cu o fotografie a tânărului și a prietenilor săi, precum și cu sigla Universității din California de Sud, semn că acesta urmează să-și continue studiile acolo.

Linda Evangelista, în vârstă de 60 de ani, și Pinault, acum căsătorit cu Salma Hayek, au avut o relație scurtă în 2005, în urma căreia s-a născut Augustin. Deși relația lor s-a încheiat rapid, au reușit să mențină o comunicare civilizată de dragul copilului. Pinault și Hayek au împreună o fiică, Valentina, în vârstă de 17 ani, și formează un cuplu solid din 2006.

Intrebarea zilei

Ce apreciezi cel mai mult în relația ta de cuplu?

Partenerii Nostri