martha stewart (2)
Divertisment

Martha Stewart. Profimedia

Martha Stewart, reacție după ce a fost criticată pentru apariția pe Sports Illustrated: „Nu mi-am făcut nicio intervenție!”

Martha Stewart, în vârstă de 81 de ani, este cea mai în vârstă femeie care a apărut pe coperta Sports Illustrated, ediția costumelor de baie, iar imaginile au stârnit numeroase comentarii printre oameni din toate colțurile lumii.

Martha a avut doar luni pentru a se pregăti pentru ședința foto. Astfel, a făcut trei ședințe de Pilates pe săptămână, a fost atentă la alimentație, a renunțat la alcool, însă sub nicio formă nu a apelat la intervenții estetice, după cum a mărturisit ea, la scurt timp după ce a fost criticată.

Citește și: Pozele care i-au împărțit fanii în două tabere. Martha Stewart, cea mai în vârstă femeie de pe coperta Sports Illustrated Swimsuit

Mi-am făcut tratamente faciale, poate mai des decât de obicei, am folosit și spray de bronzat, dar nu am nicio intervenție estetică sau ceva de genul”, a spus ea, într-un interviu pentru Variety.

Întrebată cum le răspunde celor care o acuză că a apelat la ajutorul esteticienilor, ea a mărturisit ce face pentru a se menține în formă: „Nu este adevărat. Nu am nicio operație estetică. Am, în schimb, un stil de viață sănătos. Beau smoothie-uri verzi în fiecare zi. Îmi iau vitaminele. Mănânc sănătos. Merg la dermatologi buni. Sunt foarte atentă în ceea ce privește expunerea la soare. Folosesc pălării și creme cu SPF în fiecare zi”, a mai spus ea.

Întrebată dacă a fost tentată să apeleze la intervenții estetice ori fillere, aceasta a mărturisit: „E adevărat că anumite fillere pot face să dispară anumite riduri, însă eu detest injecțiile cu Botox. Mi se par dubioase”, a mai spus ea.

Martha Stewart, crtiicată după ce a pozat pe coperta Sports Illustrated

Martha și-a etalat silueta pe coperta ediției din 2023 a Sports Illustrated Swimsuit, alături de Megan Fox, Kim Petras și Brooks Nader.

Cunoscuta antreprenoare a postat câteva imagini pe rețelele sociale, de ajuns cât să stârnească numeroase controverse. Pe pagina ei de Instagram, fanii au lăudat-o pentru cum arată, în timp ce alții au criticat-o pentru că a apelat la Photoshop și la intervențiile estetice, dar și pentru că promovează imagini care nu au legătură cu realitatea, provocând-o să publice și fotografii cu adevărata ei față. „Am contat pe  Martha reală în ultimii 30 de ani. Azi am văzut cum a dispărut o femeie care m-a inspirat”, „Știu că ar trebui să fim cu toții uimiți, dar, de fapt, este insultător”, „Unde sunt pozele needitate?”, „Frumoase poze, dar nu cred așa ceva”, au scris urmăritorii ei, în timp ce alții i-au transmis că arată grozav la 81 de ani: „Perfectă!”, „Look inspirațional pentru vârsta de 80 de ani”.

Martha a îmbrăcat 10 costume de baie diferite pentru inedita ședință foto. Ea a fost fotografiată de Ruven Afanador, în Punta Cana, Republica Dominicană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În timp ce a reflectat asupra acestei experiențe, Stewart a explicat că nu se gândește prea mult la vârstă, dar a recunoscut că să apară în această revistă la 81 de ani a însemnat foarte mult pentru ea:

Citește și: O bunică de 53 de ani, care se mândrește cu o siluetă de invidiat, e criticată dur: „Îmi spun să pun haine pe mine!”

„Când am auzit că voi fi în Sports Illustrated Swimsuit, m-am gândit: 'Oh, e destul de bine, voi fi cea mai în vârstă persoană care a apărut vreodată pe această copertă'. Și nu mă gândesc foarte mult la vârstă, dar mi se pare un moment istoric cumva”.

„Vârsta nu este factorul determinant în ceea ce privește prietenia sau succesul, ci felul cum gândesc și cum acționează oamenii, asta este important”.

Intrebarea zilei

Vacanța de vară se apropie rapid. V-ați făcut planurile? Unde vreți să mergeți?

Partenerii Nostri

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. peroz.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate