Si-a dorit sa fie actrita, insa a deviat de la visul sau si a optat pentru jurnalism, atrasa fiind de specializarea Publicitate. Nu a mai reusit sa descopere secretele ei, caci Oana Zamfir s-a indragostit de radio. Acolo lucra cand a primit un pont ca Digi24 face angajari, iar de atunci viata i s-a schimbat. In bine, spune ea, care se declara fericita de rezultatul alegerilor sale. Ce alte marturisiri ne-a mai facut, vedeti in urmatorul interviu:
Nu multi au ocazia sa faca ce le place. Din fericire, tu iti urmezi visul profesional. Cum ai hotarat sa o iei pe aceasta cale?
Poate ca o sa va surprinda, dar aveam alte planuri pentru viitorul meu. Aveam, pana in ziua in care o prietena m-a sunat sa imi spuna ca se cauta oameni pentru o noua televiziune, care inca nu se lansase. Prietena mea stia ca absolvisem Jurnalismul si ca lucram la radio in acea perioada, de aceea m-a incurajat sa merg sa dau macar o proba.
M-am dus fara sa am vreo asteptare, relaxata, si de aici totul s-a schimbat in viata mea. Stiu ca sunt o multime de tineri care viseaza de mici sa lucreze in televiziune si ii incurajez sa isi urmeze visul. Dar eu visam altceva. Mi-am dorit sa dau la actorie, sa fiu actrita, insa am ezitat in momentul in care a trebuit sa aleg facultatea, iar de acolo, am deviat de la visul meu.
Am ales Jurnalismul pana la urma, pentru ca avea, la vremea respectiva, singura sectie de Publicitate acreditata din tara. Nu am mai apucat sa ma specializez in Publicitate in anul 3 pentru ca ma prinsese deja mirajul radioului.
Sa nu ma intelegeti gresit: sunt fericita cu ce a rezultat din alegerile mele. Imi iubesc meseria. Mai ales ca, poate nu intamplator, am ajuns sa prezint, pe langa jurnale de stiri, emisiunea Ca-n Filme, un proiect la care tin foarte mult si care se vede in fiecare duminica la Digi24.
Ce trasaturi crezi ca te-au ajutat cel mai mult in a deveni omul de televiziune de astazi?
Sunt foarte ambitioasa. Am fost un copil care a trecut prin bancile scolii in anii '90, cand inca se aplicau metodele vechi de educatie. Asa ca, vrand, nevrand, a trebuit sa invat de toate si sa imi dau silinta sa fiu buna la cat mai multe materii. Este un model gresit, pe care nu mi-as dori sa il experimenteze copilul meu, cand voi fi parinte.
Dar pe mine m-a format de asa natura incat sa nu dau inapoi de la nimic. Prin urmare, necunoscutul nu m-a speriat atunci cand am luat contact cu lumea stirilor de televiziune. Am observat, am invatat, am repetat, am gresit, am continuat sa invat, am mers mai departe in ciuda tuturor vocilor critice si iata-ma aici.
Oana Zamfir: "Pana si parintii mei ma catalogau ca fiind un copil-problema"
Daca ar fi sa-ti compari povestea ta de dezvoltare profesionala cu un film/desen animat/carte/poveste care ar fi aceea?
Desenul animat preferat din copilarie a fost „Sailor Moon", eroina care salva lumea de forte malefice si care, cand simtea ca e doborata, gasea ajutor sau avea noroc si intr-un final, reusea sa invinga raul. Ii spuneam mereu mamei ca vreau sa salvez lumea de rele si visam sa reusesc sa fac asta intr-o buna zi.
Daca ar fi sa caut o poveste similara cu parcursul meu profesional de pana acum in cinematografie, aleg povestea eroinei din Hunger Games. Uitandu-ma la tot ce am trait pana acum, a fost ca intr-o competitie cu probe eliminatorii. E drept, nu pe viata si pe moarte dar nu a fost exact „a walk in the park".
Care sunt cei mai importanti oameni/personaje sau cele mai importante intalniri din evolutia ta?
Prima careia trebuie sa ii multumesc este educatoarea mea, si ma bucur ca am apucat sa imi exprim recunostinta deja, pentru ca ne-am vazut de cateva ori in ultimii ani. Este cea careia ii datorez faptul ca nu sunt un om inhibat. Ea este cea care m-a incurajat mereu sa spun ce gandesc, sa fiu eu insami si sa nu imi fie teama sa ma exprim. Da, se intampla in anii '90, cand pana si parintii mei ma catalogau ca fiind un copil-problema, fiindca eram foarte energica, curioasa si faceam foarte multe boacane.
Educatoarea mea ma vedea alfel, vedea copilul cu inclinatii artistice, cu o memorie fantastica si cu o dorinta uriasa de a impartasi cu ceilalti ce are de spus. Ei ii datorez faptul ca de la o varsta foarte frageda am luat contact cu publicul si cu scena la un concurs de talente.
Un alt punct important in viata mea, fara de care nu as fi unde sunt acum, a fost intalnirea cu acea prietena care m-a sunat in acea zi, in 2011, sa ma incurajeze sa merg sa dau probe la televiziunea care nu se lansase inca. Ea stie cine este, si ii multumesc pentru ca a avut mai multa incredere in sansele mele decat am avut eu.
Un mit despre prezentatoarele de stiri pe care oamenii il cred.
Unul dintre ele ar fi ca nu poti ajunge prezentatoare fara sa ai pile sau relatii. Ei bine, povestea mea desfiinteaza acest mit. Am ajuns sa prezint stirile si fac asta de 7 ani fara sa fi cunoscut pe absolut nimeni din aceasta redactie.
Un alt mit: ca prezentatoarele sunt prompteriste, adica superficiale. Da, citim prompterul, pentru ca asta inseamna televiziunea moderna de stiri. Dar zilnic si in fiecare jurnal noi, prezentatorii, vorbim liber pentru ca asta inseamna televiziunea de stiri - trebuie sa transmiti in direct informatii care se intampla in momentul in care vorbesti.
Cat de mult muncesti intr-o zi? Cum arata pentru tine o zi "la birou?"
Eu prezint jurnalele diminetii, tronsonul care urmeaza matinalului Digi24. Imi incep ziua foarte devreme. Ma trezesc inainte de ora 6 si ajung la serviciu la ora 7. Prima oprire este in cabina de machiaj unde trec prin procesul de „infrumusetare": machiajul si coafura dureaza in jur de o ora.
Urmatoarea oprire este in redactie, unde ma pun la curent cu subiectele diminetii, iau parte la stabilirea desfasuratorului impreuna cu producatorul si editorul de jurnal si ma consult cu ei in legatura cu eventualii invitati pe care ii chemam in jurnalele noastre pe temele cele mai importante ale zilei. In acest caz, este nevoie de o documentare aprofundata, de aceea este important sa am un interval generos de timp de pregatire inainte de primul jurnal.
Incep emisia la ora 10 si inchei jurnalele la ora 12. O data pe saptamana, programul se prelungeste "din cauza" emisiunii Ca-n Filme. Practic, dupa ce termin jurnalele de stiri, schimb hainele, imbrac o tinuta ceva mai lejera, ies din starea "de stiri", imi dau voie sa zambesc si ma mut in platoul virtual, unde inregistrez emisiunea. Recunosc, este momentul meu preferat din intreaga saptamana.
Care a fost momentul profesional de care esti cel mai mandra?
Momentele de care sunt mandra sunt cele legate de editiile speciale dedicate Premiilor Oscar. Realizez aceste editii de 5 ani, de cand Digi24 transmite in direct si in exclusivitate in Romania gala de la Los Angeles.
Inca din luna ianuarie, de cand sunt anuntate nominalizarile, incepe o munca serioasa pentru mine. Dincolo de faptul ca trebuie sa ma documentez in legatura cu toti actorii si cu toate filmele nominalizate la categoriile importante, trebuie sa ma ocup de toate materialele care apar la televizor pe aceasta tema, in plus, ma implic in alegerea tinutei potrivite pentru noaptea Oscarurilor (cred ca e cea mai grea sarcina) si trebuie sa ma pregatesc intens pentru editia speciala din noaptea respectiva.
In fiecare an avem invitati specialisti in cinematografie, prin urmare, trebuie sa ma asigur ca discutia despre filmele si actorii de Oscar este captivanta si mereu diferita de la un an la altul.
Muncesc mult, inclusiv de acasa, dupa ce termin treaba la stiri si termin inregistrarile la Ca-n Filme. Si da, desi e obositor, ma simt mandra si implinita de rezultatul final. Pentru ca o fac cu foarte multa pasiune.
La ce te gandesti cand auzi cuvantul "roz"?
Cred despre roz ca este o culoare nedreptatita. Asociata adesea cu prea multe clisee. Rozul poate fi surprinzator, mai ales in anumite combinatii. Luati ca exemplu logo-ul stirilor Digi24, care nu este deloc mai putin serios pentru ca este reprezentat la nivel cromatic de combinatia dintre roz si mov.
Rozul ma duce cu gandul la indrazneala, intr-o lume in care cu totii se grabesc sa judece si sa puna etichete.
