Prințesa Charlotte la înmormântarea Reginei Elisabeta/ Profimedia
Divertisment

Prințesa Charlotte la înmormântarea Reginei Elisabeta/ Profimedia

Povestea din spatele broșei purtate de prințesa Charlotte la înmormântarea reginei Elisabeta. Accesoriul are aproape un secol

Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată luni, 19 septembrie, iar la tristul eveniment au luat parte toți membri familiei regale. Printre aceștia s-a numărat și prințesa Charlotte, în vârstă de doar șapte ani, fiica prințului William și a lui Kate Middleton. 

Puștoaica s-a remarcat la funeraliile Reginei purtând o rochie neagră, solemnă, pe care a accesorizat-o însă cu o broșă în formă de potcoavă, cu diamante. Este primul accesoriu regal pe care prințesa îl poartă și a fost un omagiu adus suveranei, aceasta iubind caii toată viața ei. 

Potrivit publicației People, broșa cu diamante a fost un cadou pe care prințesa Charlotte l-a primit la de la iubita ei străbunică. Aceasta a aparținut mamei reginei Elisabeta și a fost transmisă din generație în generație, având peste un secol. Regina Mamă a fost fotografiată pentru prima dată purtând acul de potcoavă în 1929, ulterior dăruind bijuteria fiicei sale, care a domnit timp de 70 de ani. 

Citește și: S-a aflat motivul pentru care prințul Harry a ajuns ultimul la Castelul Balmoral, în ziua în care a murit bunica lui: ”A fost furios!”

Tânăra prințesa a purtat broșa pe partea stângă a hainei sale negre în timpul înmormântării reginei Elisabeta, onorând dragostea monarhului pentru cai și oferindu-i, în acelați timp, respectul și mulțumirea pentru această bijuterie. 

Regina Elisabeta era cunoscută pentru faptul că avea o colecție impresionantă de broșe și căuta adesea bijuterii regale cu valoare sentimentală atunci când călătorea în străinătate. Această lecție de modă a fost urmată și de către femeile care au intrat în familia regală, iar în timpul înmormântării, acestea i-au adus un omagiu regretatei suverane, purtând bijuteriile ei preferate. 

Mama lui Charlotte, Kate Middleton, a purtat două bijuterii impresionante care au aparținut regretatului monarh, respectiv cerceii cu perle din Bahrain și colierul de perle cu închizătoare de diamant în centru, din colecția personală a Reginei. Cumnata ei, Meghan Markle, a ales cu grijă cerceii cu perle și diamante pe care i-a dăruit Regina în prima lor excursie împreună în 2018.

Citește și: Prințesa Charlotte a purtat o discuție cu clerul la înmormântarea Reginei Elisabeta. Mesajul descifrat de expertul în citirea buzelor

Regina Camilla a purtat broșa Hesse Diamond Jubilee a Reginei Victoria, o moștenire a coroanei, în timp ce Sophie, contesa de Wessex, și-a completat look-ul cu o pălărie neagră de călărie, un omagiu adus obsesiei pentru cai a Reginei.

Intrebarea zilei

Vacanța de vară se apropie rapid. V-ați făcut planurile? Unde vreți să mergeți?

Partenerii Nostri

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. peroz.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate