Giorgio Armani a murit la 91 de ani. Povestea designerului cu o avere de peste 10 miliarde $, care și-ar fi dorit să devină medic
Moda Amanda Seyfried, look identic cu al Juliei Roberts, la Veneția. Și-a implorat stilista: Te rog, lasă-mă să port aceeași ținută La doar câteva zile distanță, Amanda Seyfried a îmbrăcat la Festivalul de Film de la Veneția aceeași ținută ca cea purtată de actrița Julia Roberts, după ce și-a implorat stilista...
Moda Îndrăzneață și admirată. Catherine Zeta Jones, spectaculoasă la 55 de ani, într-o ținută care a atras multe priviri Catherine Zeta Jones a participat săptămâna aceasta la un eveniment dedicat lansării sezonului 2 din serialul „Wednesday”, în New York City, unde s-a întâlnit cu fanii săi și a...
Moda Eleganța le vine firesc chiar și în ținute casual. Familia regală a Spaniei, fără diademe, dar cu mult stil, dă tonul vacanțelor Când vine vorba de stil de vacanță, puțini îl pun mai bine decât familia regală a Spaniei. În plină lună august, perioada tradițională de relaxare pentru multe case regale...
Moda Motivul pentru care regina Elisabeta își asorta ținuta cu pălăria: „Trebuie să fiu văzută ca să fiu crezută” Regina Elisabeta a II-a a fost mult mai mult decât un simbol al monarhiei britanice, a fost și o adevărată inspirație în ceea ce privește stilul, fiind cunoscută pentru alegerile...
Moda Sienna Miller a cucerit Wimbledonul într-o rochie mini cu imprimeu floral. Zâmbete și emoții pe terenul central, tonus ca la 20 de ani Sienna Miller a adus un strop de farmec estival pe terenul central de la Wimbledon, într-o rochie mini cu imprimeu floral, perfectă pentru o zi de vară.
Moda Brigitte Macron, regina Camilla și prințesa Kate, “concurs” de eleganță. Au transmis un mesaj simbolic cu rochiile lor speciale Când Brigitte Macron, Kate Middleton și regina Camilla s-au reunit marți seară la Castelul Windsor, ținutele lor, deși diferite ca stil, au transmis un mesaj comun: prietenia...
Moda De ce îşi purta prinţesa Diana părul scurt. Motivul pentru care nu şi-a mai schimbat tunsoarea Sam McKnight, hairstylistul care i-a transformat look-ul prințesei Diana și în 1990 a tuns-o scurt, a rememorat momentele intime petrecute alături de aceasta în călătoriile lor...
Moda Cine e femeia care a furat toate privirile la summitul NATO. Îmbrăcată în verde lime, a ieșit imediat în evidență printre șefii de stat
Moda Jennifer Lopez, opt ținute într-o seară. A strălucit pe scenă ca gazdă a AMA 2025 și a iscat controverse cu un moment viral Jennifer Lopez a fost protagonista absolută a celei de-a 51-a ediții a American Music Awards 2025, desfășurată în Las Vegas. La 55 de ani, artista a impresionat atât printr-un...
Moda Ce costume de baie se poartă în vara anului 2025. Cele mai cool modele, culori și croieli în vogă sezonul acesta Vara este oficial aici, sau cel puțin în garderoba noastră, iar costumele de baie revin în centrul atenției. Fie că visezi la o escapadă în Caraibe, la o croazieră în Mediterana...
Moda Vedete la Cannes. Ținute spectaculoase pe covorul roșu în 2025, anul în care nuditatea a fost interzisă la festival Starurile filmului și ale modei și-au regândit alegerile în materie de stil vestimentar, în 2025, la Festivalul de Film de la Cannes, într-un an în care nuditatea şi rochiile...
Moda Povestea lui Naomi Campbell. Nu și-a cunoscut tatăl și a fost descoperită la cumpărături. Ce avere are supermodelul, azi, la 55 de ani Una dintre primele cinci supermodele ale industriei de fashion, activistă, actriţă şi om de afaceri, Naomi Elaine Campbell s-a născut la 22 mai 1970, în cartierul londonez...
Moda Prințesa Charlene și Regina Letizia, acuzate că au încălcat protocolul la inaugurarea Papei Leon. Ce este „privilegiul albului”? Prințesa Charlene de Monaco și Regina Letizia a Spaniei au atras atenția la Vatican când au apărut în ținute de un alb imaculat la slujba de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea...
Moda Cannes 2025. Vedete pe covorul roșu la ceremonia de deschidere a festivalului de film Ediția cu numărul 78 a Festivalului de Film de la Cannes a debutat pe 13 mai 2025 și se va desfășura până pe 24 mai. Ceremonia de deschidere este întotdeauna un moment-cheie din...
Moda Ce rochii se poartă la nunți în 2025. 7 trenduri elegante de urmat Sezonul nunților din 2025 aduce o reinventare spectaculoasă a stilurilor, cu accente moderne, detalii delicate și alegeri îndrăznețe. Dacă te întrebi ce rochii se mai poartă la...
Moda Ținute la Met Gala 2025. Vedetele cu cele mai extravagante apariții Met Gala 2025 a transformat din nou covorul roșu într-un spectacol de modă și expresie culturală. Tema din acest an, „Superfine: Tailoring Black Style”, a celebrat dandyismul...
Moda Prințesa Charlene, ca desprinsă de la Hollywood, la un bal în Monaco. Acum e strălucitoare, dar acum 15 ani eleganța nu-i venea natural Prințesa Charlene de Monaco a fost în centrul atenției la Rose Ball 2025, evenimentul exclusivist care reunește anual aristocrația și elita mondenă din Monte Carlo. Inițiat de...
Moda Lecție de seducție, predată de Kim Cattrall la Săptămâna Modei de la Paris. „Samantha s-a întors!”, au reacționat fanii Celebrități din lumea filmului și a muzicii au fost prezente miercuri seara, în capitala Franței, pentru lansarea celei mai noi colecții gândite de designerul Olivier Rousteing...
Moda Stilul ei e unic și-l afișează cu mândrie. Frumoasa fiică a lui Michael Jackson, în cei mai scurți pantaloni bufanți, la Paris Paris Jackson este una dintre cele mai înfocate adepte ale stilului boho de la Hollywood, pe care-l îmbrățișează mereu cu ținute unice. La Paris, fiica lui Michael Jackson a furat...
Moda Ochi albaștri, rochie roșie. Cameron Diaz, super șic la prima ei apariție la Săptămână Modei, în 13 ani. „Superbă!” Cameron Diaz a arătat spectaculos, în roșu, la prima ei apariție la un show Săptămâna Modei din ultimii 13 ani. Actrița și-a făcut marea revenire în lumea modei la prezentarea...
Moda 250 de ore pentru a crea rochia pe care Penelope Cruz a purtat-o la Oscaruri. „Frumusețe eternă”, au reacționat fanii Penelope Cruz a strălucit anul acesta pe covorul roșu de la Oscaruri, într-o impresionantă rochie inspirată din anii '90 și care a fost realizată în mai bine de 250 de ore. De...
Moda Sydney Sweeney, răvășitoare la petrecerea de după Oscaruri. Cele mai lăudate ținute ale vedetelor de la Hollywood Odată ce toate premiile Oscar au fost înmânate duminică seara, sărbătoarea a continuat la deja emblematica petrecere a revistei Vanity Fair, din Los Angeles, unde vedetele de top...
Moda Carolina Herrera, în formă maximă la 86 de ani. Pe tocuri subțiri, într-o ținută roșie, continuă să impresioneze cu eleganța sa Carolina Herrera a fost prezentă la Săptămâna Modei de la New York, însoțită de două dintre fiicele sale, Adriana Herrrera și Patricia Cristina Herrrera. Și de această dată...
Moda Cele mai spectaculoase ținute de la BAFTA 2025. Cum s-au afișat vedetele pe covorul roșu Gala Premiilor BAFTA 2025 a fost un adevărat spectacol al eleganței și rafinamentului, adunând la Londra cele mai mari vedete ale industriei cinematografice internaționale...
Moda Actrițele care au făcut furori pe covorul roșu, la Critics Choice Awards 2025. Angelina, Nicole, Demi și Zoe au atras toate privirile Gala Critics Choice Awards 2025 a avut loc vineri seară, pe 7 februarie, după ce a fost amânată de două ori din cauza incendiilor din Los Angeles. Chelsea Handler a fost gazda...
Moda Kaia Gerber, în colanți și bustieră, pe străzile din LA. Este leită mamei ei, celebra Cindy Crawford Primele imagini cu Kaia Gerber, după ce paparazzii au fotografiat-o alături de actorul Lewis Pullman, au fost surprinse în Los Angeles.
Moda Top 11 ținute de la Grammy 2025. Taylor Swift și Shakira, admirate îndelung, soția lui Kanye West, considerată ridicolă Cea mai importantă seară a muzicii internaționale, gala premiilor Grammy 2025, a adus cu sine și un "festival" de ținute elegante, curajoase sau chiar indecente.
Moda Superbă, elegantă. Demi Moore, îmbrățișare caldă cu Giorgio Armani. „Cum devine ea tot mai frumoasă pe măsură ce trec anii!?” Demi Moore a fost invitata designerului Giorgio Armani (90 de ani) la lansarea noii colecții a celebrei case de modă, la Săptămâna Haute Couture 2025 de la Paris. Actrița...
Moda „Wonder Woman” Lynda Carter și fiica ei, Jessica, au cucerit Parisul. Un duo, impresionant la Săptămâna Modei din capitala franceză Lynda Carter, celebra actriță din „Wonder Woman”, și fiica sa, Jennifer Altman, au predat o lecție de stil, la show-ul Schiaparelli Haute Couture, luni, la Săptămâna Modei de la...
Moda Semnificația colierului purtat de Kate Middleton la cea mai recentă apariție. Bijuteria din perle a prințesei are o poveste specială Kate Middleton a participat recent la evenimentului dedicat Zilei Memoriale a Holocaustului, unde a ales să poarte o bijuterie cu o semnificație emoționant. Colierul de perle...
Moda Maurice Munteanu, analiză dură despre vestimentația Melaniei Trump din ziua învestirii soțului ei: "O ținută de Chiriță parvenită" Cunoscutul fashion editor Maurice Munteanu a comentat ținuta purtată de Melania Trump în ziua învestirii ca președinte al SUA a soțului ei, Donald Trump. Ceea ce i-a atras atenția...
Moda Cum arată Kate Moss în 2025, la 51 de ani. A fost cel mai apreciat topmodel din anii ‘90 Kate Moss și-a sărbătorit pe 16 ianuarie cea de-a 51-a aniversare. Top-modelul britanic, în vogă în anii '90, rămâne și astăzi o prezență constantă pe catwalk și pe coperțile...
Moda Soția lui Idris Elba a făcut furori la Paris, la Săptămâna Modei. Sabrina, impunătoare într-o rochie mini și pantofi cu tocuri înalte Soția lui Idris Elba a făcut furori la Săptămâna Modei de la Paris. Alături de Sabrina și Idris s-a aflat și actorul Bradley Cooper. Cei trei au fost prezenți la show-ul Louis...
Moda Adevăratul motiv pentru care Melania Trump a purtat o pălărie la învestirea soțului ei. A încălcat tradiția fără vreo remușcare În calitate de fost model de top, Melania Trump a atras mereu privirile prin alegerile sale vestimentare. La ceremonia de învestire a soțului ei, Donald Trump, în funcția de al...
Moda Melania Trump, statuară și elegantă într-o rochie fără bretele, la balul inaugural. A înlocuit seriozitatea din timpul zilei cu zâmbete Donald Trump a revenit la putere în SUA și a preluat funcția de președinte, pentru al doilea său mandat. În 20 ianuarie, zi plină de evenimente, toți ochii au fost asupra sa, dar...
Moda Ce au purtat Jill Biden, Ivanka Trump, Usha Vance în ziua învestirii. Logodnica lui Bezos, criticată pentru ţinuta aleasă De la ţinuta de un verde intens a Ivankăi Trump până la haina de un roz suav a Ushei Vance, cu o eşarfă asortată, doamnele prezente la învestirea preşedintelui Donald Trump au...
Moda Melania Trump, ținută sobră în ziua învestirii lui Donald Trump la Casa Albă. Tensionată și fără pic de zâmbet pe față Deși Donald Trump este vedeta zilei de 20 ianuarie, cea a învestirii ca președinte, pentru a doua oară, toți ochii au fost ațintiți și asupra soției sale, Melania Trump.
Moda Cum s-au îmbrăcat starurile la Fashion Awards 2024. Rihanna, îndrăzneață în albastru, Rita Ora, greu de recunoscut Cântărețe, femei de afaceri, modele și actrițe - toate și-au dat întâlnire și au vrut să iasă în evidență pe covorul roșu de la Fashion Awards 2024. Rihanna a fost printre cele...
Moda Elegantă și cuceritoare. Penelope Cruz a făcut furori într-un costum alb cu fustă mini, în Hong Kong
Moda Pardesiurile din piele, nelipsite din garderoba de toamnă-iarnă. Cum să îngrijești corect un trenci de piele Pe măsură ce temperaturile scad, garderoba noastră se transformă pentru a face față vremii mai reci. Un element esențial pe care nu trebuie să-l omitem este trenciul de piele, o...
Moda Cât a costat rochia purtată de Theo Rose la nunta cu Anghel Damian. Artista a scos din buzunar o sumă infimă Theo Rose și Anghel Damian au surprins pe toată lumea când s-au căsătorit în secret acum trei săptămâni, organizând o ceremonie discretă, departe de ochii publicului și fără...
Moda Cum alegi culoarea pantofilor în funcție de rochie. Trei sfaturi utile pentru ținute de zi și de seară Alegerea culorii pantofilor în funcție de rochie ar putea fi un detaliu nesemnificativ pentru anumite femei, însă când vine vorba de pasiunea pentru modă trebuie să ai în vedere...
Moda Poncho-ul, piesa vedetă a garderobei de toamnă. În culori sobre sau tari, cu imprimeuri și franjuri, iată cum îl poți combina Toamna aduce oportunitatea de a ne reinventa garderoba. În acest sezon, poncho-ul se afirmă ca piesa vestimentară esențială, combinând stilul cu confortul.
Moda Zendaya, ca un supermodel al anilor '80, la Paris. În dresuri plasă și o fustă foarte scurtă, și-a lăsat picioarele perfecte la vedere Zendaya nu dezamăgește la niciun eveniment. Actrița are cele mai interesante ținute de fiecare dată. La Săptămâna Modei de la Paris, starul din "Euphoria" și "Dune" a avut un look...
Moda Are doar 16 ani, dar deja a făcut furori la Săptămâna Modei de la Paris. Fiica lui Nicole Kidman, debut inedit pe podium Sunday Rose, fiica de 16 ani a celebrei actrițe Nicole Kidman, și-a făcut debutul pe podium la prezentarea Miu Miu de primăvară/vară 2025 în cadrul Săptămânii Modei de la Paris...
Moda Regina Letizia a apărut pe covorul roșu într-o rochie de 120 de euro. Este a doua oară când suverana a fost văzută în această ținută Regina Letizia a Spaniei a reușit să impresioneze din nou prin simplitatea și eleganța sa, apărând pe covorul roșu la deschiderea stagiunii 2024/2025 a Teatrului Regal din Madrid...
Moda Start pentru Săptămâna Modei de la Paris. Noul sezon, marcat de numeroase turbulenţe în cadrul marilor case La puţin timp după încheierea Jocurilor Olimpice şi Paralimpice, Parisul preia de luni ştafeta defilărilor dedicate stilului pret-a-porter feminin pentru sezonul primăvara-vară...
Moda Reginele covorului roșu de la premiile Emmy 2024. Selena Gomez, rafinată, Sofia Vergara, decoltată, Jennifer Aniston, strălucitoare Orice gală de decernare a unor premii din industria filmelor și a serialelor sau din cea a muzicii adună pe covorul roșu o mulțime de artiști. La premiile Emmy 2024, cele mai în...
5 zodii pentru care viața devine tot mai frumoasă odată cu trecerea anilor. Ce e mai bun abia urmează
4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua jumătate a lunii octombrie 2026, banii încep să vină mai ușor