Data publicării:
Claire Danes a vorbit într-un interviu recent despre sentimentele complicate și despre „rușinea” pe care a simțit-o când a rămas însărcinată cu al treilea copil la 44 de ani.
„Eram atât de în vârstă când s-a întâmplat asta. Aveam 44 de ani”, a declarat vedeta în cadrul podcastului „SmartLess”, găzduit de Jason Bateman.
„Nu credeam că poate fi posibil! Chiar nu credeam. Sunt. Eram îngrozită, dar totul a fost bine.”
Bateman i-a felicitat pe Danes și pe soțul ei, actorul Hugh Dancy, pentru acest eveniment „rar”, vorbind despre o „binecuvântare”: „Bravo ție! Bravo lui Hugh!”.
„Ei bine, a fost foarte interesant pentru că nu am prevăzut deloc asta. A fost ciudat. Deodată am simțit o rușine bizară”, a recunoscut tripla câștigătoare a premiului Emmy.
„Am fost obraznică. Am fost prinsă fâcând ceva ce nu mai trebuia să fac. Nu, a fost ciudat, ca și cum aș fi descoperit o latură de care nu am fost pe deplin conștientă”.
Danes și englezul în vârstă de 50 de ani au ales să nu dezvăluie numele fiicei lor de doi ani. Ei mai au au doi băieți - Rowan, în vârstă de 7 ani, și Cyrus, care împlinește 13 ani pe 17 decembrie.
„Am avut foarte, foarte mult noroc. Medicul meu ginecolog mi-a spus: «Știi, vei avea un alt băiat.» Nuu!”, și-a amintit vedeta din „The Beast in Me”.
„Ai fi fost furioasă!”, a reacționat Jason. „Aș fi fost încântată orice ar fi fost, dar sunt și mai încântată că am o fată. E destul de cool și îi plac la nebunie tutu-urile. E o călătorie, într-adevăr! Adică.. am un adolescent și un bebelus”.
Cei doi actori sunt căsătoriți de 16 ani, iar recent au apărut împreună pe covorul roșu la premiera „The Beast In Me”, de la The Plaza Hotel în Manhattan.
Danes și Dancy s-au cunoscut în 2006, pe platourile filmului „Evening”.