shutterstock_1727389648
Sanatate

Vitamina D: surse naturale din care o poți lua și beneficii. Ajută în lupta cu Covid 19?

Vitamina D, numită și vitamina soarelui, este produsă de către corpul uman în urma expunerii la razele solare, însă se găsește, în cantități mici, și în alimente precum peste, ouă, produse lactate. Aceasta este o vitamină esențială pentru sănătatea generală a corpului cât și a oaselor.

În articolul ce urmează vom descoperi care sunt beneficiile vitaminei D, surse de vitamina D și riscurile la care suntem expuși atunci când suferim un deficit de vitamina D.

Beneficiile vitaminei D

Rolurile vitaminei D în organism sunt multiple:

1.     Menținerea sănătății oaselor

Vitamina D joacă un rol important în reglarea nivelelor de calciu și fosfor din sânge, vitale pentru menținerea sănătății oaselor. Astfel, previne apariția unor boli precum rahitismului, osteoporoza și a diferitelor fracturi.

2.     Stimulează activitatea sistemului imunitar

Unele studii arată că vitamina D protejează împotriva virusului gripal.

3.     Menținerea unei sarcini sănătoase

Un studiu arată că femeile ce suferă de deficit de vitamina D sunt mai predispuse la a dezvolta preeclamsia și a naște prematur. De asemenea, un nivel scăzut de vitamina D poate produce apariția diabetului gestațional și a vaginozei bacteriene.

4.     Benefică pentru copii

Lipsa vitaminei D poate produce rahitism în rândul copiilor, risc ce poate apărea încă din timpul sarcinii. De asemenea, în timpul alăptării, cantitatea de vitamina D din laptele matern poate influență sănătatea bebelușului.

5.     Preveni apariția cancerului

În ultimii ani au fost făcute studii în urmă cărora s-a concluzionat că vitamina D poate oferi protecție împotriva unor forme de cancer (cancer de sân, de colon, de prostată), împotriva infarctului, bolii Alzheimer, dar și împotriva unor afecțiuni cronice. Tot specialiștii cred că vitamina D poate proteja și împotriva Coronavirusului.

Însă, datele colectate de aceștia nu sunt suficiente, motiv pentru care, experții de la Harvard recomandă prudență în administrarea suplimentelor de vitamina D

6. Ajută la prevenirea infecției cu noul coronavirus

Vitamina D joacă un rol important și în prevenirea infecției cu noul coronavirus, întrucât multe studii semnalează efectul benefic al vitaminei D asupra sistemului imunitar, mai ales în ceea ce priveşte protecţia împotriva infecţiilor.

Tratamentul cu vitamina D ar trebui recomandat pacienţilor cu COVID-19 care prezintă niveluri scăzute ale acestui hormon în sânge, având în vedere că "ar putea avea efecte benefice atât asupra sistemului muscular, cât şi al celui imunitar", notează expertul.

Citește și: Vitamina D in sarcina. Ce probleme creeaza deficitul ei si cum o obtii

            Deficitul de Vitamina D

            Deși organismul nostru produce singur vitamina D, de multe ori această cantitate nu este suficientă. Acest deficit poate apărea că urmare a expunerii inadecvate la razele solare, o dietă deficitară, tulburări de absorbție intestinală, anumite medicamente ce accelerează absorbția de vitamina D sau culoarea închisa a pielii. Simptomele deficienței de vitamina D pot fi :

  • Apariția frecvența a bolilor și infecțiilor
  • Oboseală
  • Dureri de oase și de spate
  • Apatie
  • O vindecare întârziată a rănilor
  • Căderea părului
  • Dureri musculare

Surse de vitamina D naturale: 

            Pe lângă aportul de vitamina D pe care îl luăm din expunerea la razele solare, putem ajutăa organismul și prin consumul de alimente și suplimente. 

Iată o lista cu alimentele ce conțin o sursă bună de vitamina D:

  • Peste gras (cod, somon, macrou)
  • Ficat
  • Carne de vită
  • Produse lactate
  • Portocale
  • Gălbenuș
  • Ciuperci
  • ereale fortificate și sucuri naturale

Atenție însă, nu trebuie să consumați în exces vitamina D, deoarece va poate pune sănătatea în pericol. Principala consecință a intoxicării cu vitamina D este acumularea de calciu în sânge (hipercalcemia), care poate provoca greață, vărsături, slăbiciune, urinare frecventă, dar și sete excesivă, durere de stomac, amețeala și confuzie.

            Dozele recomandate de VITAMINA D sunt:

  • Copiii cu vârste cuprinse între 0 și 12 luni – 400 UI/zi (10 mcg)

  • Copii (1-18 ani) : 600 UI/zi (15 mcg)

  • Persoanele cu vârste cuprinse între 1 și 70 de ani– 600 UI/zi (15 mcg)

  • Persoanele peste 71 de ani – 800 UI/zi (20 mcg)

  • Femei însărcinate sau care alăptează : 800 UI/zi (20 mcg)

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri