concediu menstrual
Timp Liber

Agentia de marketing digital Shark and Shrimp, cu sediul in Cairo, a devenit prima companie din Egipt care acorda femeilor concediu menstrual.

Egiptul intra in randul tarilor care ofera femeilor concediu menstrual

Agentia de marketing digital Shark and Shrimp, cu sediul in Cairo, a devenit prima companie din Egipt care acorda femeilor concediu menstrual, conform Independent.

Concret, angajatele vor primi o zi libera in fiecare luna, care va fi platita, in perioada in care acestea sunt la menstruatie.

"La inceput, angajatii au fost socati si rusinati deoarece nu este normal sa vorbim liber despre aceasta chestiune aici, in Orientul Mijlociu si in regiunea Africii de Nord", a spus Rania Youssef, directorul departamentului de resurse umane.

CEO-ul firmei, Mohamed Naiem, a decis sa introduca politica dupa ce a citit articole medicale despre durerile resimtite de femei in aceasta perioada si dupa ce a observat ca multe sindicate solicita concediu platit pentru angajate atunci cand sunt la menstruatie.

Ce tari ofera concediu menstrual

Concediul menstrual este recunoscut in tari precum Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Indonezia si Zambia. Unele companii indiene au lansat, de asemenea, astfel de politici.

In Coreea de Sud, femeile sunt platite suplimentar daca nu utilizeaza zilele libere. Coreea de Sud a oferit acest drept in 2001, iar decizia a fost criticata de catre barbati, care o percep ca fiind un tip de discriminare.

In 2015, Zambia a devenit prima tara africana care a legalizat dreptul femeii la concediu menstrual, oferind o zi libera pe luna in aceasta perioada. Aceasta zi este cunoscuta sub numele de "Ziua Mamei", in ciuda faptului ca se aplica tuturor femeilor, indiferent daca au sau nu copii.

Japonia ofera acest beneficiu femeilor din 1947, cand a fost adoptata o lege care permite oricarei femei care are dureri la menstruatie sau a carei munca intensifica durerea, sa isi ia concediu.

Italia a incercat sa introduca o legislatie similara, care ar fi facut-o prima tara occidentala care le ofera concediu menstrual femeilor care muncesc, dar nu a reusit sa treaca.

Etichete: femei , menstruatie , concediu

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri