angelina jolie
Actualitate

Angelina Jolie a fost impresionată de poveștile refugiaților ucraineni. / Foto: Profimedia

Angelina Jolie, impresionată de dramele refugiaților din toată lumea: "Sunt recunoscătoare că și-au împărtășit poveștile cu mine"

În 20 iunie a fost cinstită Ziua Mondială a Refugiatului, iar anul acesta, data a căpătat o semnificație și mai mare, de la începutul războiului din Ucraina. Angelina Jolie a marcat ziua printr-o postare pe Instagram, prin intermediul căreia a transmis cât este de impresionată de toți cei care și-au pierdut totul și au trebuit să fugă din cauza conflictelor militare.

Actrița de 47 de ani a dezvăluit că a luat cina cu refugiați din mai multe părți ale lumii: Egipt, Ucraina, Afganistan, Mali, Congo, Nigeria, Gambia, Kurdistan și Coasta de Fildeș, în cadrul unui eveniment făcut posibil de organizații caritabile.

Citește și: Shiloh, fiica Angelinei Jolie care voia să devină băiat, transformare spectaculoasă. Are 16 ani și e pasionată de dans

"Sunt recunoscătoare că în timpuri grele în lume, acești oameni curajoși și-au împărtășit poveștile și timpul cu mine. Familia, prietenii și mâncarea aduc oamenii împreună, așa că am fost onorată să fiu înconjurată de prieteni cu care să mănânc, să împărtășesc și să învăț", a scris Angelina în dreptul imaginilor postate pe contul ei, în care apare socializând cu copii și adulți de toate vârstele.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În urmă cu doar o săptămână, vedeta a vorbit despre felul în care copiii din Ucraina sunt afectați de război, spunând că cel puțin 277 de copii au fost uciși și alți 456 au fost răniți din 24 februarie încoace, când a început invazia rusă. 

În luna mai, Angelina Jolie a fost în vizită în Ucraina. Aceasta a ajuns atunci în Liov. A vizitat un orfelinat, un spital, un centru de reabilitare și un punct de distribuire a ajutoarelor. Actrița a trecut și printr-o sperietură zdravănă, după ce a auzit sirenele care anunțau un raid aerian  și a fost dusă imediat ăntr-un buncăr.

Citește și: Angelina Jolie, în vizită la copiii ucraineni internaţi la spitalul Bambino Gesú din Roma: "Mă rog ca acest război să se sfârşească"

"Ca mulţi dintre voi, mă rog pentru oamenii din Ucraina. Mă concentrez asupra faptului ca tot posibilul să fie făcut pentru a asigura protecţia şi drepturile umane de bază pentru cei strămutaţi şi refugiaţii din regiune. Am văzut deja informaţii privind victimele şi oamenii au început să-şi părăsească locuinţele pentru a căuta siguranţa. Este prea devreme să ştim ce se va întâmpla, dar semnificaţia acestui moment - pentru poporul ucrainean şi pentru statul de drept internaţional - nu poate fi exagerată", a transmis Angelina după vizita în Ucraina.

Foto: Profimedia

Intrebarea zilei

Vacanța de vară se apropie rapid. V-ați făcut planurile? Unde vreți să mergeți?

Partenerii Nostri

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. peroz.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate