Tatjana Patitz/ Profimedia
Actualitate

Tatjana Patitz/ Profimedia

Supermodelul Tatjana Patitz a murit la 56 de ani. A apărut în clipul lui George Michael, "Freedom! 90", alături de cele mai tari modele

Fotomodelul german Tatjana Patitz, renumită pentru că a făcut parte din grupul "supermodelelor originale" din anii 1980-1990 care au apărut într-un videoclip al muzicianului George Michael, a murit miercuri, la vârsta de 56 de ani, a anunţat agenţia ei, confirmând o informaţie a revistei Vogue, notează AFP.

"Tatjana a murit duminică dimineaţă în California", unde locuia, a răspuns într-un e-mail pentru AFP Corinne Nicolas, fondatoarea şi şefa agenţiei de modele de pe 5th Avenue din New York, The Model CoOp.

Ea nu a dezvăluit împrejurările acestei dispariţii la 56 de ani, potrivit revistei de modă newyorkeze Vogue care a dezvăluit informaţia, potrivit Agerpres

Urmărește documentarul Sălbăticia Orientului Mijlociu și află totul despre fascinantul ținut. Pe Digi Animal World și Digi Online, azi de la ora 18:10.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Jane Fonda a mărturisit că nu îi este frică de moarte. Actrița în vârstă de 84 de ani este pregătită pentru orice: „Sunt doar realistă”

Renumitul fotograf de modă german Peter Lindbergh, care a murit în 2019, a fost întotdeauna preferatul Tatjanei Patitz şi a fotografiat-o încă din anii 1980. Fundaţia lui s-a declarat pe Twitter "profund întristată de moartea Tatjanei Patitz, o prietenă de lungă durată a lui Peter" şi a dorit "să se încline în faţa bunătăţii, frumuseţii interioare şi inteligenţei incredibile a Tatjanei".

Născută în Germania, crescută în Suedia şi locuind în California, Tatjana Patitz "a fost întotdeauna simbolul şic-ului european, ca o întâlnire între Romy Schneider şi Monica Vitti", a declarat propriei ei reviste şefa Vogue, Anna Wintour.

Ea a făcut parte din grupul de elită al "supermodelelor originale" din anii 1980-1990, alături de modelele Estelle Lefébure, Karen Alexander, Rachel Williams, Linda Evangelista şi Christy Turlington. Cele şase femei apar într-o fotografie celebră făcută de Peter Lindbergh pentru Vogue pe o plajă, în 1988, ("White Shirts: Six Supermodels, Malibu").

Citește și: Prințul Harry, la un pas de moarte în timpul unei călătorii în Africa. Ducele a fost târât 20 de metri de un rinocer

Tatjana Patitz, Christy Turlington, Linda Evangelista, Naomi Campbell şi Cindy Crawford apar, de asemenea, şi cântă în play-back pe vocea lui George Michael în celebrul videoclip pentru "Freedom! '90" al compozitorului britanic care a murit în 2016.

Tatjana Patitz a fost "cea mai calmă şi poate cea mai intensă dintre +supermodelele originale+", a scris Vogue, reluând o declaraţie pe care modelul a făcut-o în cursul unui interviu din 2020: "Nu mi-am vândut niciodată sufletul".

 

Etichete: model , deces , moarte , tatjana patitz

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri