Prințul Harry în Africa/ Profimedia
Actualitate

Prințul Harry în Africa/ Profimedia

Prințul Harry, la un pas de moarte în timpul unei călătorii în Africa. Ducele a fost târât 20 de metri de un rinocer

Prințul Harry a fost la un pas să-și piardă viața într-una din călătoriile sale din Africa, atunci când a fost târât 20 de metri de un rinocer care nu fusese tranchilizat suficient. 

Ducele de Sussex a luat parte la un proiect care se baza pe conservarea animalelor pe cale de dispariție din Botswana, în anul 2015. În timpul vizitei, unde soțul lui Meghan Markle a stat două săptămâni, grupul s-a ocupat de capturarea animalelor sălbatice din Africa de Sud, pentru a le muta în Botswana, ca parte a unui proiect de conservare a speciei pe cale de dispariție. Unul dintre rinoceri nu a fost tranchilizat destul, atunci când Harry a încercat să-l controleze, iar animalul periculos s-a năpustit asupra prințului, târându-l 20 de metri, a relatat publicația My London

„Rinocerului i s-a administrat un tranchilizant și era amorțit, dar avea suficientă putere pentru a se ridica în picioare. Animalul l-a târât pe Harry, și pe bărbații care încercau să-l țină, în jur de 20 de metri”, a povestit Map Ives, în cartea lui Katie Nicholl, intitulată „Harry: Life, Loss, and Love”. 

Citește și: Când s-au logodit, de fapt, prințul Harry și Meghan Markle. Ducii de Sussex au ascuns un detaliu inedit

Bărbatul a declarat că prințul Harry s-a amuzat de situație după ce reușit să imobilizeze rinocerul, declarând că ducele are „un simț al umorului dezvoltat”, deși a fost la un pas de moarte. 

Tensiunea dintre prințul Harry și rudele sale, departe de a se domoli

Lansarea cărții de memorii a prințului Harry este așteptată de oameni din toate colțurile lumii, însă acesta mai are de lucrat la ea, întrucât regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață la începutul lunii septembrie, motiv pentru care trebuie ducele de Sussex își dorește să modifice anumite capitole în care a vorbit despre regele Charles al II-lea, regina consoartă și prințul William și Kate Middleton.

Tom Bower, fost jurnalist al BBC și autor al cărții ”Revenge: Meghan, Harry and the War Between the Windsors” susține că nu se știe ce se va întâmpla, căci Harry nu poate să modifice totul. 

Citește și: Motivul pentru care prințul Harry și Meghan Markle nu l-au adus pe fiul lor Archie la Balmoral. Regina s-a supărat cumplit

”Ducii de Sussex își doresc să vândă cartea asta. Oare vor face dezvăluiri mai neplăcute despre membrii familiei regale? Nu știu, dar cred că vor exista mai multe materiale despre cum au fost refuzați, iar această întârziere le va oferi timpul necesar pentru a se hotărî ce vor să facă.”, a mai spus scriitorul. 

Deși Harry și-ar dori, însă, să modifice anumite pasaje care îi pun într-o lumină nefavorabilă pe membrii familiei regale, Bower susține că e prea târziu pentru a se face corecturile de rigoare, în ciuda tuturor presiunilor care ar putea exista.

”Cred că toată lumea e conștientă că ducii de Sussex nu pot modifica această carte în niciun fel”, spune Bower legat de memoriile lui Harry.

Cartea de memorii a prințului Harry urma să fie lansată în luna noiembrie a acestui an, dar a fost amânată până anul viitor, deoarece se pare că prințul Harry și-ar dori să includă un capitol și despre funeraliile bunicii sale, regina Elisabeta, care a murit pe 8 septembrie, dar și să convingă editura și biograful său să schimbe pasaje.

Intrebarea zilei

Vacanța de vară se apropie rapid. V-ați făcut planurile? Unde vreți să mergeți?

Partenerii Nostri

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. peroz.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate