HBO Max Post-Emmy Reception - Arrivals
Actualitate
Julian Murray Stern, Lisa Kudrow. Getty Images

Lisa Kudrow, apariție elegantă alături de fiul ei la premiile Emmy. Julian are 28 de ani și calcă pe urmele mamei sale în actorie

Lisa Kudrow, una dintre actrițele nominalizate la Emmy 2026, a venit însoțită de fiul ei la gala de premiere din Los Angeles. Cei doi au cucerit privirile tuturor.

Vedeta în vârstă de 63 de ani a fost nominalizată pentru „The Comeback” la categoriile „Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial de comedie” și „Cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie”.

Lisa nu a mai câștigat un trofeu Emmy de 28 de ani, de când a fost recompensată pentru interpretarea personajului din „Friends”, la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial de comedie”.

Duoul mamă-fiu a impresionat prin relația frumoasă și caldă de pe covorul roșu. Kudrow a purtat o rochie elegantă, neagră, asortată cu o jachetă, în timp ce băiatul ei a îmbrăcat un costum șic, cu o cămașă albă.

Citește și: Lisa Kudrow renunță la intervențiile estetice după ce efectele secundare au speriat-o teribil: Nu judec pe nimeni, dar mă tem

Julian are 28 de ani și împărtășește aceeași pasiune pentru actorie ca mama lui

Julian este fiul Lisei Kudrow și al soțului ei, Michel Stern. Tânărul a călcat pe urmele mamei sale, având roluri în numeroase proiecte, inclusiv în „The Comeback”.

Kudrow a devenit mamă la câțiva ani după ce a cunoscut faima în serialul „Friends” și a revenit pe platourile de filmare foarte repede după ce a născut.

„Privind în urmă, mă gândesc că l-am născut pe fiul meu și, zece zile mai târziu, eram deja la o întâlnire. Am participat la emisiunea Tonight Show, apoi la o discuție pentru Analyze This”, a declarat ea la CBS Sunday Morning. „Am născut pe 7 mai, iar agentul meu a spus: «Da, vei fi bine. Nu filmezi până în iulie, iar acum este mai». Nu e mare lucru.”

Și cei dragi au încurajat-o să se întoarcă la muncă. „Îmi amintesc că părinții soțului meu erau în vizită din Franța. Și părinții mei erau prin preajmă. Toată lumea a spus: «Desigur că poți face asta»”, a conchis ea.

Intrebarea zilei

Ce faci prima dată când ai o zi proastă?

Partenerii Nostri