Data publicării:
Un detaliu neașteptat din culisele nunții regale din 2011 reaprinde discuțiile despre relațiile din familia regală britanică. Potrivit unei biografii recente, Kate Middleton ar fi fost profund deranjată de o solicitare venită chiar din partea Regelui Charles și a reginei Camilla, cu puțin timp înainte de căsătoria sa cu prințul William.
Conform autorului Christopher Andersen, cei doi ar fi cerut viitoarei prințese să își modifice numele, mai exact, să schimbe ortografia din „Catherine” în „Katherine”.
Explicația ar fi avut legătură cu simbolistica regală. Atât Charles, cât și Camilla folosesc monograme regale cu inițiala „C”, iar apariția unei a treia embleme similare ar fi fost considerată „excesivă” în ochii lor. Camilla ar fi argumentat că schimbarea nu ar fi o problemă majoră, mai ales că Kate era deja cunoscută publicului sub această formă prescurtată a numelui.
Cu toate acestea, propunerea nu a fost primită bine. Potrivit aceleiași surse, Kate Middleton s-ar fi simțit „ofensată” de sugestie, considerând-o o intervenție inutilă într-un aspect personal important. Mai mult, prințul William ar fi reacționat ferm, apărându-și logodnica. Acesta ar fi catalogat cererea drept „insultătoare”, nu doar pentru Kate, ci și pentru familia ei.
În cele din urmă, subiectul ar fi fost abandonat, iar numele Catherine a rămas neschimbat, așa cum este cunoscut și astăzi în cadrul oficial al familiei regale.
Cartea scoate la iveală și alte momente mai puțin cunoscute din perioada nunții. De exemplu, se spune că prințul William ar fi fost extrem de emoționat în ajunul ceremoniei și ar fi petrecut cu prietenii, consumând mai multe cocktailuri. În dimineața nunții, fratele său, prințul Harry, ar fi intervenit pentru a-l ajuta să își revină, oferindu-i chiar și mentă pentru a masca mirosul de alcool.
În ciuda acestor tensiuni din culise, nunta lui William și Kate a rămas unul dintre cele mai urmărite evenimente din istoria recentă, desfășurată la Westminster Abbey. Astăzi, cuplul este considerat unul dintre cele mai stabile și apreciate din familia regală.