aliia roza
Actualitate

Aliia Roza / Foto: Profimedia

O fostă spioană rusă, despre strategiile neortodoxe adoptate pentru a-și manipula țintele: "Mi-am sacrificat corpul pentru misiuni"

Aliia Roza, o femeie care a renunțat la cetățenia rusă, spune că a fost spioană. Într-un podcast, aceasta a dezvăluit strategiile neortodoxe pe care le folosea pentru a cuceri bărbații de la care dorea să scoată informații prețioase.

Aliia se autointitulează  fost "agent de seducție" și susține că a fost instruită de FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei). Aceasta a vorbit în podcast despre "antrenamentul, tehnicile, țintele și misiunile" ei, scrie New York Post.

"Au trecut peste două decenii în care am păstrat tăcerea. Dar, din câteva motive, nu am putut să mai fac asta. Nu mai puteam trăi cu această durere, deși am trecut prin toată această traumă. Dacă nu vorbesc eu, cine să o facă?", și-a început Aliia mărturisirile, relatează și Fox News.

Roza a reușit să fugă din Moscova împreună cu fiul ei, pentru că a vrut să-i ofere copilului o viață mai bună și mai sigură. "Cea mai mare realizare a vieții mele este că am devenit părinte. Am vrut să-mi fac o familie, să am copii. Și nu aveam voie să fac asta. Atunci am realizat: 'Stai puțin. Am doar o viață de trăit. Nu vreau să-mi petrec viața sacrificându-mă pentru ceva în care nu mai credeam'. Acela a fost momentul în care am căutat posibilități pentru a scăpa".

Citește și: O fostă spioană se laudă că poate cuceri orice bărbat. A trecut prin întâmplări desprinse parcă din filme, dar acum duce o viață de vis

Aliia Roza
Aliia Roza / Foto: Profimedia

La 18 ani, Aliia Roza a intrat într-un program strict secret. A învățat să seducă și să manipuleze

Aliia s-a născut într-o familie kazah-tătară a unui ofițer de rang înalt din Uniunea Sovietică. Încă de copilă a fost implicată într-un program guvernamental special pentru copiii militarilor. Roza și-ar fi dorit să urmeze o carieră în design vestimentar, dar tatăl ei i-a spus că aceasta nu era o opțiune. "Am fost antrenată de la o vârstă foarte fragedă să fac diverse lucruri, precum arte marțiale și alte activități fizice. Am învățat că nu poți renunța, că nu poți fi vulnerabil sau slab, că nu poți plânge. Nu poți intra în acest program dacă nu ai un membru al familiei care să fie ofițer de rang înalt".

Femeia a mai dezvăluit că atunci când a împlinit 18 ani a fost aleasă din 350 de elevi pentru a lua parte dintr-un program strict secret dezvoltat de foști psihologi KGB și militari. Acolo a învățat arta seducției, a manipulării și a persuasiunii.

"Nu e vorba numai despre relații intime. De fapt, e departe de asta. Este vorba despre arta comunicării. Suntem învățate cum să ne îmbrăcăm, cum să ne machiem, cum să ne prezentăm, cum să vorbim cu țintele noastre, cum să le facem să se încreadă în noi. E vorba de psihologia oamenilor, a criminalilor, a bărbaților... Este vorba despre a înțelege perspectiva bărbaților și a ceea ce își doresc ei. (...) Când știi cum să conduci o conversație, oamenii vor deveni deschiși față de tine, vor deveni prietenoși. Înveți cum să fii politicos, prietenos, respectuos în societate. Și mai sunt și tehnicile intime, care-i fac pe cei care-ți sunt ținte să devină obsedați de tine. Acesta este un joc cu totul diferit", a mai explicat Roza.

Aliia Roza
Aliia Roza / Foto: Profimedia

Citește și: Cum e Vladimir Putin în spatele ușilor închise. Fosta lui soție a făcut dezvăluiri despre un episod care a marcat-o: “Am plâns”

"Mi-am sacrificat corpul pentru misiuni"

Aceasta a spus și că și-a dat seama, ani mai târziu, că a fost la rândul ei manipulată. "M-au făcut să cred că sunt un erou care luptă împotriva traficului de droguri și de persoane, care salvează toți acești minori care fuseseră răpiți din familiile lor. Aveam un salariu foarte mic, cam 100 de dolari pe lună pentru a munci șase zile pe săptămână. Dar m-am simțit ca o eroină care salvează viața cuiva. Mă simțeam puternică. Simțeam că nimeni nu-mi poate face nimic. Îmi sacrificam corpul pentru aceste misiuni. Mă detașasem emoțional de corpul meu. Nu m-am întrebat niciodată cum m-am simțit într-un trup care fusese abuzat de bărbați de tot felul. Un fost agent FBI mi-a spus că sunt ca o jucărie stricată, că eu însămi am fost traficată sexual".

Aceasta s-a infiltrat în bande de trafic de ființe umane și de droguri în Cecenia pentru a aduna informații pentru serviciile secrete ruse, dându-se drept o prostituată pentru a câștiga încrederea șefilor bandelor.

Aliia spioană trăiește în SUA

Acum, Aliia trăiește în California, într-o vilă de 20 de milioane de dolari, unde predă unele dintre tehnicile învățate în trecut. Ea spune că pot fi aplicate în afaceri, în dragoste, în prietenii, chiar și cu copiii. A lansat un curs online care promite că "absolvenții" vor avea capacitatea să seducă pe oricine.

Roza lucrează în PR-ul de modă și are clienți internaționali. În 2006 s-a căsătorit cu un oligarh rus, cu care are și un copil. Acesta a ajuns în închisoare, unde a și murit. S-a mutat cu fiul ei în Elveția, apoi în Londra, pentru ca mai apoi să se stabilească în SUA. Are mare succes și pe Instagram, unde o urmăresc 1,2 milioane de persoane.

Citește și: O regină a frumuseții din Rusia, mutilată de operații estetice. Nu mai poate zâmbi sau închide ochii. Doctorii dau vina pe ea

Etichete: aliia roza , spioana

Intrebarea zilei

Cum vi se par prețurile de pe litoral din acest sezon?

Partenerii Nostri