Olivia Munn, care a trecut printr-o perioadă dificilă după ce a fost diagnosticată cu cancer de sân, a avut un moment de profundă recunoștință în cadrul galei Hollywood Creative Alliance's Astra TV Awards, unde a fost distinsă cu premiul Trailblazer. Actrița în vârstă de 44 de ani a vorbit despre sprijinul esențial primit de la două persoane din industrie care, din păcate, au pierdut lupta cu aceeași boală.
„Atenția și sprijinul a două persoane din această comunitate m-au ajutat enorm, atât pe plan profesional, cât și personal. Este trist că amândoi au fost răpuși de cancer”, a declarat Munn, referindu-se la fostul său agent, Tony Etz, și la actrița Shannen Doherty, potrivit People.
Despre Etz, Munn a spus că era „incredibil de amabil și relaxat, dar și un adevărat luptător pentru clienții săi”. Ea i-a mulțumit, de asemenea, lui Doherty pentru că i-a fost alături în momentele grele de după diagnostic, în 2023: „Shannen m-a ajutat să parcurg pașii din primele zile ale bolii.”

„Shannen a fost o prietenă apropiată, iar în această încăpere, alături de colegii ei, știu că toți o considerăm o legendă — în rolul Brendei Walsh, este, a fost și va rămâne mereu un star icon”, a spus actrița, citată de People. „Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la ca munca mea să fie împlinitoare și vocea mea să fie auzită.”
La începutul discursului, Munn a mărturisit că posibilitatea de a vorbi public despre subiectele care o ating profund a fost „marea surpriză a carierei sale”.
„Acum doi ani, când am fost diagnosticată cu cancer și trecusem deja prin cele mai grele etape ale luptei, am avut un moment de reflecție. M-am întrebat ce ar putea însemna această experiență pentru alte femei și am știut că vreau să-mi împărtășesc povestea”, a spus ea, continuând: „Sunt recunoscătoare că am avut o voce suficient de puternică încât să le îndemn pe femei să facă testul de evaluare a riscului de cancer de sân pe durata vieții — și, poate, să salveze o viață, așa cum medicul meu mi-a salvat-o pe a mea.”
Actrița și-a reconstruit sânii
Olivia Munn a suferit o dublă mastectomie la 30 de zile după biopsie şi alte operații într-un interval mai mic de un an: "M-am trezit de la a mă simți perfect într-o zi, la a mă trezi într-un pat de spital, după o operație de 10 ore".
Imediat după ce a trecut prin dubla mastectomie, actrița a decis să aștepte câteva luni înainte de a-i fi reconstruiți sânii, pentru că și-a dorit ca organismul ei să se recupereze.

„Știu multe femei care aleg să-și pună sâni mari, dar eu i-am vrut mici”, a mai mărturisit actrița.
"Este atât de important să spui ceea ce vrei cu voce tare și să nu te oprești. Chiar și în timp ce anestezia își făcea drum în corpul meu eu am susținut această idee”, și-a mai amintit ea.
Până în prezent, tratamentul lui Munn nu a inclus chimioterapie sau radioterapie, dar în luna noiembrie a anului trecut a început terapia de supresie hormonală pentru a reduce un eventual risc, ceea ce a dus la menopauza indusă medical. Au apărut simptome. „Întotdeauna simt că mi-e cald, mi se pare că am părul mai subțire și sunt foarte obosită”, a mai spus ea.