Chrissy Teigen e însărcinată din nou, la aproape doi ani de când a pierdut o sarcină. Vedeta are doi copii obținuți prin FIV

La aproape doi ani de zile de când făcea publice imagini sfâșietoare, prin intermediul cărora anunța că a pierdut o sarcină, Chrissy Teigen are puterea de a zâmbi din nou, întrucât e însărcinată. Vedeta și soțul ei, artistul John Legend, așteaptă al treilea copil.

Chrissy Teigen, în vârstă de 36 de ani, a dezvăluit că este însărcinată cu al treilea copil printr-un mesaj postat pe rețelele sociale, ce a fost însoțit de câteva imagini în care își etalează burtica proeminentă.

Citește și: Ce a apărut pe internet după ce Chrissy Teigen a dezvăluit că a pierdut sarcina. Mesajele sfâșietoare transmise de vedete

”Ultimii câțiva ani au fost un amalgam de emoții, însă bucuria a ajuns din nou în casa noastră și în inimile noastre. Un miliard de lovituri mai târziu, după cum puteți vedea, avem un alt bebeluș pe drum.”, a scris vedeta în dreptul fotografiei în care își etalează burtica.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by chrissy teigen (@chrissyteigen)

”La fiecare ecografie mi-am spus <<OK, dacă e sănătos astăzi, voi anunța>>, dar apoi, când îi auzeam bătaia inimii, răsuflam ușurată și îmi spuneam că sunt încă prea agitată. Nu cred că voi ieși la vreo întâlnire atât de entuziasmată și agitată ca în ultima vreme, însă totul este perfect și mă simt minunat, am speranțe. OK, a fost foarte greu să păstrez asta doar pentru noi atât de mult timp.”, a mai scris ea. 

Vestea inedită vine la doar câteva luni după ce Chrissy Teigen a dezvăluit, în luna februarie a acestui an, că își dorește să încerce să aibă un bebeluș și va începe procedurile de fertilizare in vitro.

Ea și John Legend, în vârstă de 43 de ani, au împreună doi copii, ambii obținuți prin FIV, și anume o fetiță pe nume Luna, de cinci ani și un băiețel, Miles, de trei ani.

Chrissy Teigen și John Legend, alături de copiii lor / Getty Images

Chrissy Teigen aștepta să devină mamă de băiat 

Chrissy Teigen, soția lui John Legend, era însărcinată cu al treilea copil și urma să devină mamă de băiat. Din păcate, la începutul lunii octombrie a anului 2020, ea a ajuns la spital pentru a primi transfuzii de sânge. Din păcate, a pierdut sarcina din cauza unor complicații.

Citește și: Momente dramatice pentru unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz: Chrissy Teigen și John Legend au pierdut al treilea copil

”Suntem în stare de șoc și simțim acea durere profundă despre care doar am auzit până acum, o durere pe care nu am mai simțit-o niciodată. Nu am putut să oprim sângerările și să îi oferim copilului nostru fluidele de care avea nevoie, în ciuda multelor transfuzii de sânge. Pur și simplu nu a fost destul”, a povestit Chrissy la vremea respectivă.

Citește și: Momente dramatice pentru unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz: Chrissy Teigen și John Legend au pierdut al treilea copil

John Legend și Chrissy Teigen, care au doi copii obținuți prin fertilizarea in vitro, au anunțat prin intermediul videoclipului piesei artistului, Wild, că urmează să mai aibă un copil. Încă de atunci, Chrissy și-a ținut la curent fanii cu privire la evoluția sarcinii, dar și problemele pe care le-a întâmpinat.

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DigiSport

Jose Mourinho, tranșant: ”Avem Balonul de Aur în fiecare an, dar cel mai bun jucător din istoria Mondialului e unul...

Jose Mourinho (63 de ani) a comentat rezultatele de la Balonul de Aur 2026, unde marele câștigător a fost Harry Kane, care l-a devansat la limită pe Kylian Mbappe.

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Digi Animal World

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat...

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

Kfetele

Horoscop 29 octombrie 2026: O zodie primește o veste uriașă din partea persoanei iubite

Iată ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte și ce trebuie să faci pentru a avea o zi reușită, din toate punctele de vedere.

Digi FM

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.