Data actualizării:
Data publicării:
Laura Cosoi a devenit mamă pentru a cincea oară în urmă cu doar două săptămâni, iar actrița a ales să le arate urmăritoarelor sale cum arată corpul ei în această perioadă de recuperare. Vedeta s-a fotografiat în fața oglinzii și a dezvăluit că a început să folosească o centură postnatală, despre care spune că îi oferă confort.
Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au întâmpinat-o recent pe Nina, cea de-a cincea fetiță a familiei. Actrița a vorbit în repetate rânduri despre experiența maternității, iar de această dată a vrut să le transmită mamelor care o urmăresc un mesaj despre răbdare și acceptarea propriului corp după naștere.
În fotografia publicată pe rețelele de socializare, Laura Cosoi apare în fața oglinzii, purtând lenjerie de corp și o centură postnatală. Actrița a mărturisit că până acum nu a mai apelat la un astfel de produs, însă experiența de acum i-a plăcut.
„Până acum nu am purtat centura, dar aceasta mi se pare wow. Am ales mărimea XS”, a explicat Laura Cosoi.
Laura Cosoi a recunoscut că, în timpul sarcinii, a avut senzația că a acumulat mai multe kilograme decât în realitate. După naștere, însă, și-a dat seama că o mare parte din greutatea suplimentară era asociată sarcinii și bebelușului.
„Am avut impresia despre mine că am pus mult mai multe kg, dar în realitate pare că doar Nina ocupa mare parte, de fapt!”, a transmis actrița.
Vedeta nu pretinde însă că procesul de recuperare s-a încheiat. Din contră, spune că mai are de așteptat până când corpul său va reveni la dimensiunile de dinaintea sarcinii.
Laura Cosoi a ținut să sublinieze că recuperarea după naștere nu trebuie transformată într-o cursă pentru atingerea unei anumite siluete. Actrița spune că organismul are nevoie de timp și că fiecare femeie trece printr-un proces diferit.
„Corpul meu la fix 2 săptămâni după naștere. Sigur că mai am până îmi revin la dimensiunile inițiale, dar alăptatul ajută mult și asta mi se confirmă după 5 sarcini”, a scris ea. „Tot ce contează este să dăm corpului timp și spațiu căci el știe exact ce are de făcut! Răbdare, răbdare, răbdare.”