Ultimul mesaj postat de Sinead O’Connor a fost despre fiul ei care s-a sinucis: „De atunci trăiesc ca un strigoi”

Sinead O'Connor a murit pe 26 iulie la vârsta de 56 de ani, după ce ani de zile s-a luptat cu probleme de sănătate fizică şi mintală, iar în urmă cu un an şi jumătate a trecut prin drama morții fiului ei de 17 ani, Shane, relatează The Daily Mail. Nu este clar în ce circumstanţe s-a stins din viață artista. „Anunţăm cu mare tristeţe decesul iubitei noastre Sinead”, a transmis familia printr-un comunicat publicat de RTE.

În ultimul ei tweet, din 17 iulie, Sinead O'Connor a postat o fotografie cu Shane, mărturisind: „De atunci trăiesc ca un strigoi. El a fost dragostea vieţii mele, lumina sufletului meu. Eram un singur suflet în două jumătăţi. A fost singura persoană care m-a iubit necondiţionat. Sunt pierdută fără el”.

De asemenea, ea a publicat pe Twitter și o serie de link-uri către melodii triste și sfâșietoare, inclusiv una pe care a dedicat-o „tuturor mamelor care au trecut prin drama pierderii unui copil în urma sinuciderii”.

Anterior, pe 8 iulie, Sinead le-a oferit fanilor săi un update, spunându-le că s-a mutat înapoi la Londra după „23 de ani de absență” și că este „foarte fericită că se află acasă”.

În ultimii ani, cântăreața irlandeză şi-a făcut cunoscute pe reţelele sociale problemele de sănătate fizică şi mintală, vorbind inclusiv despre gândurile sale de sinucidere şi despre relaţiile complicate cu familia şi copiii.

Problemele de sănătate mintală cu care O'Connor s-a luptat de-a lungul vremii s-au amplificat de când fiul ei, Shane, și-a luat viața în ianuarie 2022, după ce a fugit dintr-un spital unde era internat în urma tentativelor de suicid.

După ce Shane a murit, Sinéad O'Connor a recurs la Twitter pentru a-i aduce un omagiu public fiului său, al cărui tată este cântăreţul de folk Donal Lunny: „Fiul meu frumos, Nevi'im Nesta Ali Shane O'Connor, lumina vieţii mele, a decis să pună capăt zbuciumului său pământesc, iar acum este cu Dumnezeu”.

Sinead O'Connor. Profimedia

Cântăreaţa, care şi-a schimbat numele în Shuhada'Davitt în 2018, a postat şi un cântec al lui Bob Marley pe care l-a dedicat băiatului ei, unul dintre cei patru copii ai artistei.

Potrivit presei irlandeze, Sinéad O'Connor ameninţase spitalul Tallaght cu un proces, dacă „i se va întâmpla ceva” fiului său.

Etichete: sinéad o’connor

Partenerii Nostri

FilmNow

Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile, facem de...

DigiSport

Au apărut imaginile: Darius Olaru, gol de autor în Belgia! Comentatorii: "Nu se poate așa ceva"

Fostul jucător de la FCSB a marcat un gol superb în Belgia.

ProFM

Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în buzunar!”

Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în buzunar!”

Digi World

La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă sunt deja...

La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă sunt deja sub presiune"

Digi Animal World

Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă extrem de...

Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă extrem de rară

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Dan Alexa, detalii despre starea Alinei Pușcău, după ce modelul a dezvăluit că are mai multe tumori: "Trebuie să...

Dan Alexa, detalii despre starea Alinei Pușcău, după ce modelul a dezvăluit că are mai multe tumori: "Trebuie să înceapă tratamentul de urgență"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.