Secretul persoanelor cu ochi albaștri. Ce le face mai speciale decât restul din punct de vedere genetic

Culoarea ochilor este influențată exclusiv de genetică, iar oamenii cu ochi albaștri își pot da seama cine le este rudă îndepărtată printr-o simplă privire.

Dintr-un anumit punct de vedere, toți ochii sunt la fel. Acest lucru se datorează faptului că pigmentul care le dă culoarea, melanina, este maro. De fapt, inițial, "toți aveam ochii căprui", a declarat pentru Science Daily un profesor de la Universitatea din Copenhaga, Hans Rudolf Litchoff Eiberg.

Undeva pe parcursul timpului însă, cineva s-a născut cu o mutație genetică, explică dr. Eiberg. Aceasta a limitat cantitatea de melanină a ochilor și astfel a apărut culoarea albastră.

Ochii albaștri se trag dintr-o singură mutație genetică, ceea ce inseamnă că fiecare persoană de pe planetă cu această trăsătură are un strămoş comun. De altfel, o echipă de geneticieni de la Universitatea din Copenhaga a urmărit de fapt mutație și a izolat-o la o singură familie daneză.

Potrivit Reader's Digest, haplotipul identificat a fost comun în rândul a 155 de persoane cu ochi albaștri din Danemarca, dar și a cinci persoane din Turcia și a două din Iordania.

„Variatia culorii ochilor de la maro la verde poate fi explicată prin cantitatea de melanină din iris, iar persoanele cu ochi albaștri au doar un grad mici”, a spus dr. Eiberg note. „De aici putem concluziona că toți indivizii cu ochii albaștri sunt legați de același strămos ... Toți au moștenit același comutator.”

Așadar, ochii albaștri sunt o mutație. Este aceasta rea?„Arată pur și simplu că natura modifică în mod constant genomul uman, creând un cocktail genetic de cromozomi și încearcând variante diferite, pe măsură ce face acest lucru”, a încheiat medicul.

Foto: Shutterstock

Partenerii Nostri

FilmNow

Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte fascinant”

DigiSport

Ce face Ionel Ganea în fiecare zi, de aproape un an și jumătate, după moartea fiului său: ”Chiar și în miez de noapte”

Pe 6 iunie 2025, Alexandru, fiul lui Ionel Ganea (53 de ani), a murit la vârsta de doi ani.

ProFM

Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid

Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid

Digi World

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra...

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății

Digi Animal World

Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc

Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc

Kfetele

Horoscop 4 octombrie 2026: O zodie renunță la trecut și începe o viață nouă

Consultă horoscopul zilei de 4 octombrie 2026 și descoperă ce anunță astrele pentru fiecare zodie în parte.

Digi FM

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist și...

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist și ambasador la Paris

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.