Megan Fox și Machine Gun Kelly se gândesc la căsătorie? Semnificația ținutelor purtate de cei doi la premiile Grammy 2023

Megan Fox și Machine Gun Kelly, care s-au logodit anul trecut, au atras toate privirile la premiile Grammy de anul acesta. Cei doi au apărut în ținute asortate, care i-au dus pe fani cu gândul la căsătorie. Actrița a apărut atât pe covorul roșu, cât și la petrecerea care a avut loc la finalul evenimentului, în rochii albe, demne de o mireasă modernă. 

Vedeta în vârstă de 36 de ani și muzicianul în vârstă de 32 de ani, care a fost nominalizat la premiile Grammy 2023 la categoria cel mai bun album rock, au ales să-și asorteze ținutele și de data aceasta, așa cum și-au obișnuit fanii încă de la anunțul că formează un cuplu. La eveniment, Machine Gun Kelly a purtat un costum argintiu pe care l-a accesorizat cu o un ham cu pietre prețioase. În același timp, Megan a purtat o rochie albă semnată Zuhair Murad, lungă și extrem de mulată, care i-a scos în evidență silueta, având un corset strălucitor și un decolteu proeminent. Ținuta actriței a fost concepută special pentru a se potrivit cu cea a muzicianului, însă nu a ieșit prea mult în evidență, pentru a-l lăsa pe acesta să strălucească în noapte sa cea mare, potrivit declarațiilor stilistului lui Fox, Maeve Reilly.

Megan Fox și Machine Gun Kelly/ Profimedia

Citește și: Megan Fox, apariție rară alături de cei trei fii ai săi și logodnicul Machine Gun Kelly. Actrița are acum familia pe care și-a dorit-o

Ulterior, la petrecerea care a avut loc în urma decernării premiilor, Machine Gun Kelly și Megan Fox și-au schimbat ținutele, artistul optând pentru un costum negru elegant, lăsându-și sacoul deschis pentru a-și pune în evidență tatuajele, iar Megan a schimbat rochia lungă cu una mini, însă a păstrat nuanța de alb, accesorizând totul cu mănuși albe satinate. Ținutele cuplului au fost inspirate din filmul lui Baz Luhrmann din 1996, „Romeo și Julieta”.

Megan Fox și Machine Gun Kelly/ Profimedia

„Am căutat o rochie albă clasică pentru Megan, dar să aibă totuși ceva care să o reprezinte. Am știut că aceasta este rochia potrivită în clipa în care am văzut-o și i-am rugat să mi-o trimită de la Paris. A fost exact ce și-a dorit și a fost singurul lucru pe care l-a probat”, a declarat Maeve Reilly.

Megan Fox și Machine Gun Kelly s-au logodit pe 11 ianuarie 2022, după un an de relație. Artistul și-a cerut iubita în căsătorie într-un mod inedit, oferindu-i un inel de logodnă special, conceput de bijutierul Stephen Webster. 

Citește și: Megan Fox, schimbare radicală de look. Actrița și Machine Gun Kelly au apărut cu părul roz la premiera documentarului artistului

„Știu că tradiția este să oferi un singur inel, dar pe acesta l-am proiectat împreună cu Stephen Webster să fie format din două inele, unul cu smarald (piatra ei de naștere) și celălalt cu diamant (piatra mea de naștere) așezate pe două benzi magnetice de spini care se unesc ca două jumătăți ale aceluiași suflet, formând inima obscura care este dragostea noastră”, a explicat rapperul despre inel pe contul său de Instagram.

Partenerii Nostri

FilmNow

Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”

DigiSport

630.000.000 de euro! Reacția englezilor, după lovitura de proporții primită de CFR Cluj

Diferență de peste jumătate de miliard.

ProFM

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Digi World

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă...

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă, potrivit medicului specialist

Digi Animal World

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care...

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care niciun magazin nu o poate oferi"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.