Prinţul Albert de Monaco, reacție după ce s-a spus că soţia sa, Charlene, ar avea o boală incurabilă și că ar exista probleme în mariaj

Prinţul Albert al II-lea de Monaco a dezminţit joi zvonurile persistente care semnalează existenţa unor probleme cu soţia sa, Charlene, subliniind că prinţesa se recuperează în străinătate după intervenţiile chirurgicale pe care le-a făcut anul acesta, relatează EFE, potrivit Agerpres.

„Nu suferă de nicio boală gravă sau incurabilă şi nici nu avem vreo problemă de cuplu. Căsnicia noastră nu este deloc în pericol, vreau să fiu clar cu privire la acest aspect. Este vorba despre consecinţele tuturor operaţiilor pe care le-a suferit în ultimele luni”, a declarat prinţul pentru revista Paris Match.

Revenită pe 8 noiembrie din Africa de Sud, ţara în care şi-a petrecut copilăria şi a cărei cetăţenie încă o deţine, prinţesa Charlene, în vârstă de 43 de ani, a suferit o intervenţie chirurgicală sub anestezie generală la începutul lunii octombrie, ultima dintr-o serie de intervenţii realizate din cauza unei infecţii ORL.

Fostă înotătoare de înalt nivel competiţional, Charlene Lynette Wittstock, născută în 1978 în Zimbabwe, s-a căsătorit cu prinţul Albert al II-lea de Monaco în anul 2011. Cea de-a zecea aniversare a căsătoriei lor nu a putut fi sărbătorită în luna iulie în principat, din cauza absenţei prinţesei Charlene.

„Am decis împreună cu familia noastră că cel mai bun lucru este ca ea să se poată odihni liniştită, nu în Monaco, ci în străinătate, din motive de discreţie şi de comoditate”, a precizat prinţul Albert, care s-a arătat încrezător că această „retragere terapeutică” îi va permite prinţesei să se recupereze complet.

Prinţul a precizat că celor doi copii ai cuplului, gemenilor Gabriella şi Jacques, în vârstă de 6 ani, le este foarte dor de mama lor, dar că au reacţionat foarte bine şi ştiu că o vor putea vedea „imediat ce va va fi posibil”.

Recent, o sursă a citată de Page Six anunța că starea de sănătate a prințesei Charlene de Monaco este mai precară decât s-a crezut și că soția prințului Albert a slăbit drastic.

De Ziua Națională a micuțului stat Monaco are loc, anual, o paradă la care asistă, de la balconul palatului, și familia regală. Anul acesta, deși întoarsă acasă după o lungă perioadă petrecută în Africa de Sud, prințesa Charlene nu a putut participa. Toate privirile și inimile au fost cucerite de gemenii ei de șase ani, care au ținut să-i transmită cât de mult o iubesc.

Partenerii Nostri

FilmNow

A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie subțire din...

DigiSport

Neverosimil: s-a dus să ceară un loc de muncă și a plecat cu o mașină de 3 milioane de euro! Ce a urmat e de film

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a mers la sediul Rimac, compania care deține Bugatti, de lângă Zagreb, Croația, pentru a încerca să obțină un loc de muncă, dar la fața locului a...

ProFM

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e...

Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"

Digi World

Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii

Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii

Digi Animal World

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”

Kfetele

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Horoscop 2 noiembrie 2026: O zodie va încheia un capitol important din viața ei

Digi FM

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.