Vedete la Cannes. Ținute spectaculoase pe covorul roșu în 2025, anul în care nuditatea a fost interzisă la festival

Starurile filmului și ale modei și-au regândit alegerile în materie de stil vestimentar, în 2025, la Festivalul de Film de la Cannes, într-un an în care nuditatea şi rochiile voluminoase au fost interzise pe Croazetă.

Pentru această ediţie, organizatorii au decis să stabilească negru pe alb noile restricţii privind codul vestimentar.

„Din motive de decenţă, nuditatea este interzisă pe covorul roşu, precum şi în orice altă parte a Festivalului", se arată în ultima versiune a cartei participanţilor.

"Scopul nu este de a reglementa vestimentaţia în sine, ci de a interzice nuditatea totală pe covorul roşu, în conformitate cu cadrul instituţional al evenimentului şi cu legislaţia franceză", a explicat biroul de presă al festivalului, citat de Variety. Noile reguli vin la trei ani după ce o protestatară topless a apărut pe covorul roşu cu vopsea pe corp în culorile drapelului ucrainean. De asemenea, după controversa apărută la începutul acestui an la recenta ceremonie de decernare a premiilor Grammy. Bianca Censori, partenera lui Kanye West, a apărut într-o rochie transparentă care dădea impresia că este complet goală.

Nuditatea nu a fost singurul aspect vizat de organizatorii festivalului, care au interzis deja fotografierea sau coborârea treptelor palatului. Carta menţionează, de asemenea, rochii cu trenă lungă sau rochii prea voluminoase, împiedicând invitaţii să ajungă la Palais des Festivals.

„Ţinutele, în special trenele lungi, al căror volum împiedică mişcarea invitaţilor şi face dificilă şederea în sală, nu sunt permise”, se arată în document, fără a oferi alte detalii.

Mădălina Ghenea a spus pas Festivalului de Film de la Cannes 2025. Motivul trist care o ține în Italia: "Viața are premierele ei"

Iată cum s-au readaptat vedetele după anunțarea acestor reguli.

Cele mai spectaculoase ținute pe covorul roșu de la Cannes în 2025

Scarlett Johansson

Scarlett Johansson. Cannes 2025. Profimedia

Dakota Johnson

Dakota Johnson. Cannes 2025. Profimedia

Carla Bruni

Carla Bruni, la premiera "The Phoenician Scheme". Cannes Film Festival. Profimedia

Elle Fanning

Elle Fanning. Getty Images

Angelina Jolie

Angelina Jolie. Cannes 2025. Getty Images

Irina Shayk

Irina Shayk. Cannes 2025. Getty Images

Amal Clooney

Amal Clooney. Cannes 2025. Getty Images

Eva Longoria

Eva Longoria. Cannes Film Festival 2025. Profimedia

Elsa Hosk

Elsa Hosk. Cannes 2025. Getty Images

Partenerii Nostri

FilmNow

Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”

DigiSport

630.000.000 de euro! Reacția englezilor, după lovitura de proporții primită de CFR Cluj

Diferență de peste jumătate de miliard.

ProFM

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din Franța

Digi World

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă...

Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai grijă, potrivit medicului specialist

Digi Animal World

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul sălbatic

Kfetele

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Horoscop 30 iulie 2026: O zodie poate primi o veste uriașă astăzi

Digi FM

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care...

Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție pe care niciun magazin nu o poate oferi"

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.