Data publicării:
În timp ce Cristiano Ronaldo este concentrat asupra parcursului la Cupa Mondială 2026, Georgina Rodríguez reușește, din nou, să fie în centrul atenției. Modelul și influencerița a publicat pe Instagram o serie de fotografii realizate pe o plajă din Miami, iar imaginile au devenit rapid virale, adunând milioane de aprecieri și mii de comentarii din partea fanilor.
Îmbrăcată într-un costum de baie negru, care i-a pus în valoare silueta, Georgina a atras nu doar prin apariția sa, ci și prin accesoriul pe care admiratorii l-au remarcat imediat, mai precis impresionantul inel de logodnă primit de la Cristiano Ronaldo.
În fotografiile publicate pe contul său oficial de Instagram, Georgina apare relaxându-se la soare, purtând un costum de baie format dintr-un sutien cu bretele tip halter și un slip tanga. Ținuta a fost completată de cercei rotunzi din aur, un pareo roz din mătase și o șapcă bleu, în timp ce machiajul discret și părul lăsat în bucle naturale au contribuit la look-ul estival apreciat de urmăritorii săi.
Cu toate acestea, vedeta imaginilor a fost inelul cu diamant purtat pe mâna stângă, despre care presa internațională scrie că ar valora o adevărată avere. Specialista în bijuterii Laura Taylor a analizat piesa purtată de Georgina și susține că este una dintre cele mai impresionante bijuterii văzute în ultima perioadă.
Potrivit acesteia, diamantul central este însoțit de alte pietre prețioase de dimensiuni considerabile, care amplifică efectul vizual și îi sporesc valoarea. Dacă piatra principală este un diamant natural de calitate excepțională, evaluarea ar putea depăși 3 milioane de dolari, potrivit estimărilor făcute pentru publicația Us Weekly.
Apariția Georginei vine într-un moment în care zvonurile despre căsătoria cu Cristiano Ronaldo sunt tot mai intense. Presa internațională susține că starul portughez ar fi cerut-o în căsătorie în luna august 2025, după aproape nouă ani de relație, iar ceremonia ar urma să aibă loc în luna septembrie 2026.
Data nu ar fi fost aleasă întâmplător. Potrivit informațiilor apărute în presa mondenă, cuplul intenționează să organizeze nunta după încheierea Cupei Mondiale, astfel încât Ronaldo să se poată concentra în totalitate asupra competiției. Într-un interviu acordat jurnalistului Piers Morgan, fotbalistul a făcut chiar o glumă pe această temă.
„Ne vom căsători după Cupa Mondială. Și sper să ajung la nunta mea cu trofeul de campion”, a declarat Cristiano Ronaldo.
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodríguez formează unul dintre cele mai urmărite cupluri din lume încă din 2016. Împreună au două fiice, Alana Martina și Bella Esmeralda, iar Georgina îi crește alături de fotbalist și pe ceilalți copii ai acestuia.