Data actualizării:
Data publicării:
Joanna Cassidy, una dintre actrițele emblematice ale anilor '80, și-a surprins admiratorii cu o fotografie în care apare în costum de baie, la vârsta de 81 de ani. Vedeta cunoscută pentru rolurile din „Blade Runner”, „Who Framed Roger Rabbit?” și „Under Fire” a demonstrat că se simte mai bine ca oricând și nu se ferește să își arate silueta.
Imaginea publicată pe Instagram a strâns rapid numeroase reacții, fanii întrecându-se în complimente la adresa actriței. În fotografie, Joanna Cassidy apare relaxată, așezată pe un șezlong, în lumina soarelui. Aceasta poartă o cămașă albă, descheiată și legată în talie, alături de un costum de baie albastru. Cu părul blond-grizonant prins într-un coc lejer și un zâmbet larg, actrița a demonstrat că nu are nicio problemă să își afișeze naturalețea la peste opt decenii de viață.
Reacțiile nu au întârziat să apară. „Absolut superbă!”, a comentat un admirator, în timp ce altcineva a scris: „Uau... uimitoare ca întotdeauna”. Alți urmăritori au descris-o drept „ireală” și „răvășitoare”, apreciind felul în care arată la 81 de ani.
Joanna Cassidy, celebra actriță din „Blade Runner”, se simte ca la 35 de ani
Joanna Cassidy a devenit cunoscută la nivel internațional în 1982, odată cu apariția în celebrul film SF „Blade Runner”, regizat de Ridley Scott, în care a interpretat-o pe replicanta Zhora Salome, alături de Harrison Ford. Ulterior, actrița a continuat să obțină roluri importante în producții precum „Who Framed Roger Rabbit?”, „Under Fire”, „The Fourth Protocol” și „Don't Tell Mom the Babysitter's Dead”.
Ajunsă la 81 de ani, vedeta spune că nu simte că vârsta i-ar fi schimbat fundamental perspectiva asupra vieții. Într-un interviu acordat publicației People, cu ocazia aniversării a 80 de ani, aceasta a mărturisit că se simte aproape la fel ca în tinerețe.
„Sincer, nu este diferit față de atunci când aveam 30 de ani”, a declarat actrița.
Joanna a recunoscut că este conștientă de trecerea timpului, însă preferă să privească fiecare etapă ca pe o nouă aventură. Mai mult, spune că pragul de 50 de ani a fost mult mai dificil de acceptat decât înaintarea în vârstă după 80 de ani.
„Simt că am 35 de ani și cred că arăt destul de bine”, a afirmat ea.
Secretul actriței pentru o viață frumoasă după 80 de ani
Întrebată cum reușește să își păstreze energia și optimismul, Joanna Cassidy a vorbit despre importanța grijii față de propria persoană, a mișcării și, mai ales, a generozității. Actrița, mamă a doi copii, consideră că a-i ajuta pe ceilalți și a rămâne un om bun sunt aspecte esențiale pentru starea de bine.
„Cred că cel mai important lucru pe care îl fac, și am învățat cât de important este, este să ofer ceva înapoi”, a explicat aceasta pentru People.
Pe lângă carieră și pasiunea pentru viață, actrița are parte și de o poveste romantică neașteptată. Joanna Cassidy formează un cuplu cu Alan Hamel, fost prezentator de televiziune, alături de care are o legătură veche de peste 45 de ani. Cei doi s-au cunoscut în anii '70, când Joanna a fost invitată în emisiunea prezentată de acesta în Canada. Relația lor a rămas atunci una de prietenie și respect, ambii fiind căsătoriți.
În 2025, Alan Hamel a confirmat relația pentru Page Six, după ce cei doi s-au apropiat din nou în urma morții soției sale, Suzanne Somers, în 2023. Fiul lui Alan a fost cel care le-a sugerat să se întâlnească, fără să știe că cei doi se cunoșteau deja de zeci de ani. Coincidența este cu atât mai interesantă cu cât Joanna Cassidy și Suzanne Somers au jucat împreună în miniseria „Hollywood Wives”, lansată în 1985.