Data publicării:
Ioana Ginghină, celebra actriță în vârstă de 48 de ani, a făcut declarații neașteptate după ce a făcut publice imagini inedite în care apare în costum de baie și a primit comentarii nepotrivite. Astfel, ea a ținut să lămurească faptul că fotografiile nu sunt o încercare de a atrage atenția bărbaților, ci pur și simplu o dovadă că se simte bine în pielea ei.
„Poate că e timpul să normalizăm ideea că o femeie poate posta o poză sau un video în care se simte frumoasă… fără să încerce să cucerească pe nimeni”, a scris Ioana Ginghină în dreptul clipului postat pe Instagram.
În videoclipul respectiv, ea a dezvăluit că unul dintre mesajele primite în privat a determinat-o să facă aceste precizări.
„Mi-a scris cineva: «Mi-aș dori să-mi acorzi o șansă, să vezi ce fel de bărbat sunt». Cred că trebuie să lămuresc un lucru. Eu nu postez poze în costum de baie ca să-mi găsesc iubit. Nici amant. Nici nimic de rezervă. Sunt căsătorită, sunt foarte fericită și îmi place de mine, mă simt bine în pielea mea”, a spus Ioana Ginghină.
Vedeta a explicat că nici nu concepe ideea unei relații extraconjugale, pe care o consideră o lipsă de respect față de partenerul ei.
„Un amant mi s-ar părea o lipsă totală de respect față de partenerul meu. Sincer, cine are timp de așa ceva? Să stau să mă ascund, să șterg mesaje, să mint? Doamne ferește!”, a continuat ea.
Cu umor, Ioana Ginghină a adăugat că nu și-ar dori să-și complice viața în modul acesta.
„Vă zic sincer, sunt prea bătrână ca să mai am un amant. M-ar încurca teribil. Postez poze în costum de baie pentru mine. Nu caut amant, nu caut să mă mărit”.
Mesajul actriței a fost apreciat de numeroși urmăritori, care i-au dat dreptate și au susținut ideea că o femeie nu trebuie să își justifice alegerile sau felul în care alege să se expună în mediul online.
„WOW, ce-mi place răspunsul”, a scris un internaut.
„Îți dai seama ce greu le este unor bărbați să înțeleagă că femeile nu există pentru ei? Că poate ne place și nouă să fim așa cum vrem și să facem exact ceea ce vrem?”, a comentat o altă urmăritoare.
„Trăiască dragostea cu soțul!”, i-a transmis un alt fan.
Ioana Ginghină s-a căsătorit în toamna anului 2023
După divorțul de actorul Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină și-a găsit liniștea în brațele lui Cristi Pitulice. La scurt timp după ce a făcut publică relația, actrița a mărturisit că se va lăsa cu nuntă. Este fericită că fiica ei, Ruxandra, se simte confortabil în prezența bărbatului: "Cristi desenează foarte bine şi Ruxi e pasionată de desen, iar asta îi apropie. Se uită împreună la anime, cumpără cărţi despre ele", a povestit într-un interviu Ioana.
"Sincer îţi zic că am mai trecut o dată prin asta. Cu Alexandru n-am vrut nuntă neapărat, pentru că eu mai avusesem parte de aşa ceva, dar, cum el nu mai fusese însurat, am făcut-o. Cristi nu-și dorește o nuntă mare şi mă bucur. Poate prin septembrie o să facem nunta (...) E prima nuntă la care nu mă gândesc la formă, ci la fond. O să fie o nuntă cu câţiva prieteni în jurul nostru, cu familia şi cam atât.", a mai declarat Ioana Ginghină, în 2021, pentru Ok! Magazine.
Iată că nunta s-a întâmplata în 2023, la doi ani de la acele declarații. Cristi, care lucrează în turism, nu a mai fost însurat până acum, dar pentru Ioana, acesta este al treilea mariaj. Primul, cel de la 21 de ani, cu primul ei iubit serios, actorul Daniel Tudorică, a durat doi-trei ani, iar cel de-al doilea, cu Alexandru Papadopol, a ținut 12 ani. Cu acesta are și o fiică, Ruxandra, care va împlini în curând 18 ani.