William și Kate la nunta prinţului moștenitor Hussein bin Abdullah/ Profimedia
Divertisment

William și Kate la nunta prinţului moștenitor Hussein bin Abdullah/ Profimedia

Dezvăluiri despre „casa secretă” pe care o au în plan prințul William și Kate Middleton: „Este vitală pentru recuperarea prințesei”

A trecut aproape o lună de zile de când Kate Middleton a dezvăluit că a fost diagnosticată cu o formă de cancer, iar acum au ieșit la iveală noi detalii. Mai exact, ea și prințul William au planuri de a transforma o casă secretă într-un fel de sanctuar, unde prințesa de Wales să se recupereze.

Potrivit Mirror, cuplul regal lucrează la renovarea și extinderea unei anexe adiacente de la Adelaide Cottage.

Citește și: Dezvăluiri despre copiii lui Kate Middleton și ai prințului William. Cum au ajutat-o pe prințesa de Wales în timpul tratamentului

Familia, care s-a mutat la Berkshire la sfârșitul verii din 2022, își împarte timpul între reședința cu patru dormitoare și refugiul îndrăgit, Anmer Hall, situat pe domeniul Sandringham.

Dacă Adelaide Cottage este situată perfect, aflându-se în apropiere de Lambrook School, acolo unde învață prinții George și Louis și prințesa Charlotte, surse apropiate familiei regale au dezvăluit că aceștia au planuri de a extinde casa de vacanță, pentru a o folosi pentru recuperarea prințesei de Wales.

Cu toate acestea, decizia nu este lipsită de provocări, deoarece sursele respective arată faptul că prințul de Wales este „conștient de atenția publică" generată de cheltuielile familiei regale, motiv pentru care adoptă o abordare prudentă și ia în calcul chiar să acopere personal costurile.

„William și Kate adoră Adelaide Cottage, dar este vorba despre cum reședința aceea se potrivește cu nevoile familiei, Anmer Hall este mai mare, are și terenuri întinse”, a dezvăluit sursa respectivă pentru OK!Magazine, potrivit Mirror.

Citește și: Dezvăluiri despre Kate Middleton și prințul William. Ce părere au cei doi despre ideea de a fi încoronați rege și regină

„Adelaide Cottage este proprietatea folosită atunci când copiii merg la școală, în timp ce Anmer Hall este refugiul lor pentru sfârșitul de săptămână și pentru vacanțe”, a mai precizat sursa respectivă.

Persoane bine informate au dezvăluit planurile de reamenajare a unei anexe din cărămizi roșii de la Adelaide Cottage, având ca scop transformarea ei într-un refugiu perfect pentru familia Wales și asistenții lor.

Chiar dacă proiectul este pus pe pauză în timp ce prințesa de Wales se concentrează pe recuperare, lucrările sunt gata să fie reluate la momentul potrivit, mai ales că acel spațiu ar putea fi vital pentru Kate Middleton, care se recuperează de cancer, oferindu-i un mediu liniștit, potrivit pentru a se concentra pe vindecare.

Prințesa de Wales a dezvăluit că suferă de cancer

Într-o declaraţie înregistrată la Windsor de BBC, Catherine a spus că afecţiunea sa a fost descoperită după ce a suferit o operaţie abdominală majoră, în ianuarie.

După săptămâni de speculaţii cu privire la starea ei de sănătate, Catherine a spus că ea şi soţul ei, prinţul William, au avut nevoie de timp pentru a explica situaţia celor trei copii ai lor, George, care are 10 ani, Charlotte, 8 ani, şi Louis, 5 ani.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Ce spun prințul William și Kate Middleton despre teoriile conspirative care au apărut: „Sunt extrem de supărați, Will e și furios!”

"Acest lucru a venit, desigur, ca un şoc uriaş, iar William şi cu mine am făcut tot ce am putut pentru a procesa şi gestiona acest lucru în mod privat, de dragul tinerei noastre familii", a spus ea. "După cum vă puteţi imagina, acest lucru a necesitat timp. Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenţie chirurgicală majoră pentru a-mi începe tratamentul. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte şi Louis într-un mod adecvat pentru ei şi să îi asigurăm că voi fi bine", spune Kate, potrivit News.ro. 

Prinţesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, fusese internată la spitalul privat London Clinic la 16 ianuarie pentru o intervenţie chirurgicală abdominală majoră. La vremea respectivă, palatul a refuzat să spună de ce a fost operată Catherine, dar a precizat că afecţiunea era necanceroasă.

Catherine susţine că abia după operaţie a fost descoperit cancerul.

În declaraţia sa - înregistrată miercuri şi făcută publică vineri, şi care a început cu mai multe cuvinte de mulţumire pentru cei care i-au trimis mesaje de susţinere - Catherine spune că se simte bine şi că "devine mai puternică pe zi ce trece".

Citește și: Kate Middleton, primele declarații după fotografia controversată: ”Îmi pare rău pentru orice confuzie!” Spune că a editat-o singură

"Au fost câteva luni incredibil de grele pentru întreaga noastră familie, dar am avut o echipă medicală fantastică care a avut mare grijă de mine, lucru pentru care sunt foarte recunoscătoare. În ianuarie, am suferit o intervenţie chirurgicală abdominală majoră la Londra şi, la momentul respectiv, se credea că afecţiunea mea nu era canceroasă. Operaţia a fost un succes. Cu toate acestea, testele efectuate după operaţie au constatat că era prezent un cancer. Prin urmare, echipa mea medicală m-a sfătuit să urmez o cură de chimioterapie preventivă şi acum mă aflu în primele etape ale acestui tratament", anunţă prinţesa de Wales.

Catherine povesteşte că a reuşit să îşi liniştească copiii şi să îi asigure că îşi va reveni în urma diagnosticului. "Aşa cum le-am spus, sunt bine şi devin mai puternică în fiecare zi, concentrându-mă asupra lucrurilor care mă vor ajuta să mă vindec, în mintea, corpul şi spiritul meu", spune ea. 

Cuplul regal a fost, săptămâni întregi, ţinta unor zvonuri şi teorii ale conspiraţiei despre starea de sănătate a lui Catherine. Speculaţiile au fost alimentate şi mai mult când prima fotografie oficială a Prinţesei de Wales după operaţia abdominală de acum două luni a fost retrasă de unele dintre cele mai mari agenţii de fotografie din lume din cauza unor acuzaţii că ar fi fost editată. La scurt timp după aceea, ea a prezentat scuze publice pentru "confuzie" şi a declarat că ea a fost responsabilă pentru editarea digitală a fotografiei de familie de Ziua Mamei.

 

 

 

 

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri