Helen Mirren și Liam Neeson în Excalibur/ Profimedia
Divertisment

Helen Mirren și Liam Neeson în Excalibur/ Profimedia

Helen Mirren, despre relația cu Liam Neeson: „Îl voi iubi până în ziua în care voi muri”. Cei doi au fost împreună acum 40 de ani

Helen Mirren, una dintre cele mai respectate actrițe ale cinematografiei britanice, a vorbit despre relația de iubire pe care a avut-o cu Liam Neeson în anii '80. Într-un interviu recent pentru The New York Times, publicat cu ocazia lansării filmului „The Naked Gun”, în care Neeson joacă rolul principal, Mirren a rememorat momentele intense petrecute împreună.

„Îl voi iubi pe Liam până în ziua în care voi muri”, a declarat actrița de 80 de ani, adăugând că este „extraordinar să vezi cum visele lui actoricești devin realitate”, la patru decenii de la colaborarea lor în „Excalibur” (1981).

Citește și: Helen Mirren, apariție îndrăzneață la Săptămâna Modei de la Paris. Actrița a purtat un machiaj dramatic, inspirat de lebăda neagră

Mirren și Neeson au format un cuplu între 1980 și 1985, perioadă în care au trăit împreună și au visat la viitorul lor în actorie. „Vorbeam mult despre ce ne dorim în carieră. Visul lui Liam era să fie eroul care călărește prin câmpii într-un film american – și, sincer, părea improbabil atunci. Dar iată-l astăzi”, a spus Mirren.

Cei doi și-au reamintit povestea lor de dragoste și în 2018, la emisiunea Graham Norton Show, când Mirren a ținut să precizeze: „Nu doar ne-am întâlnit, am locuit împreună. A fost o relație serioasă.”

Citește și: Cu ce se ocupă copiii lui Liam Neeson și cei ai actriței Pamela Anderson. Cei patru tineri au impresionat la premiera „The Naked Gun”

Neeson, acum în vârstă de 73 de ani, a povestit momentul în care a văzut-o pentru prima dată pe Helen, costumată ca Morgana le Fay pe platourile Excalibur: „Mergea spre noi de la vreo sută de metri. Eu și prietenul meu am rămas fără cuvinte. Eram deja îndrăgostit.”

Deși drumurile lor s-au separat, respectul și dragostea dintre ei au rămas. Mirren este căsătorită din 1997 cu regizorul Taylor Hackford, iar Neeson a fost căsătorit cu actrița Natasha Richardson până la tragica ei moarte în 2009. Recent, Neeson a început cu relație cu Pamela Anderson, colega sa din „The Naked Gun”. 

Intrebarea zilei

Când intri oficial în atmosfera de Crăciun?

Partenerii Nostri