Adele si soțul ei au ajuns la un acord privind divorțul
Divertisment

Noi informații despre divorțul dintre Adele și Simon Konecki. Ce se întâmplă cu averea lor de 175 de milioane de dolari

Au trecut doi ani de zile de când Adele și soțul ei, Simon Konecki, au anunțat că divorțează, însă abia acum cei doi au ajuns la un acord privind separarea.

Potrivit Daily Mail, celebra cântăreață, în vârstă de 32 de ani și Simon, în vârstă de 46 de ani, au stabilit condițiile divorțului și au depus actele la tribunal.

Citește și: Suma fabuloasă câștigată de managerul lui Adele într-o singură zi. Acesta a ajuns să aibă profit mai mare ca artista

Deși cei doi au ajuns la un acord, după doi ani de negocieri, mariajul lor va fi desfăcut abia după ce actele vor fi semnate de un judecător.

Adele și Simon Konecki au anunțat că divorțează în urmă cu aproape doi ani, în luna aprilie a anului 2019. Timp de doi ani, aceștia au apelat la meditatori pentru a stabili cum își vor împărți averea după ce se vor despărți.

Adele și Simon Konecki, avere de 171 de milioane de dolari

Adele și soțul ei, Simon Konecki, s-au separat în urmă cu un aproape doi ani, dar divorțul lor încă nu s-a pronunțat, pentru că la mijloc de află o avere de 170 de milioane de dolari, pe care cântăreața ar putea s-o împartă cu fostul soț.

Adele și Simon Konecki s-au căsătorit în California, stat american în care legea prevede ca averea soților care se despart să fie împărțită în mod egal între ei. Se pare că Adele nu a încheiat nici un contract prenupțial prin care să-și protejeze banii, așa că, cel mai probabil,va fi nevoită să-și înjumătățească ceea ce a câștigat în timpul căsătoriei cu Konecki, CEO al unei fundații caritabile. Acesta are, la rândul său, câștiguri însemnate, dar care nu se compară cu averea în curând fostei lui soții și nimic nu l-ar împiedica să-și revendice drepturile la partaj, mai ales că divorțul nu este unul tocmai în termeni amiabili, conform presei americane.

Citește și: Noi dezvăluiri despre Adele. Unde a dispărut cântăreața în ultimele două luni: ”Pregătește ceva senzațional!”

Adele și Simon Konecki s-au căsătorit în 2016, după ce, în 2012, a venit pe lume fiul lor, Angelo. La momentul anunțului despărțirii, purtătorii de cuvânt ai cuplului au menționat că cei doi își vor crește copilul împreună, fără să dea și alte detalii legate de divorț. Totuși, s-a aflat mai târziu că Adele a invocat la divorț diferențe ireconciliabile între ea și partenerul ei și a cerut custodia unică a fiului lor.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri