Thomas Markle o amenință pe Meghan cu tribunalul
Divertisment

Thomas Markle o amenință pe Meghan cu tribunalul / Getty Images, Profimedia Images

Tatăl lui Meghan Markle i-a cerut fiicei sale să îi permită să îşi viziteze nepoţii: ”Ar trebui ca toți să ne maturizăm!”

Thomas Markle le-a cerut luni fiicei lui, Meghan, şi ginerelui său, prinţul Harry, să îi permită să îşi viziteze nepoţii şi a pledat pentru reconciliere, acuzându-i totodată pe foştii duci de Sussex că sunt interesaţi doar de bani, într-un interviu acordat postului de televiziune ITV, informează AFP.

"Ar trebui ca toţi să ne maturizăm puţin, să vorbim între noi, să ne împăcăm, pentru binele copiilor şi pentru binele nostru", a declarat Thomas Markle, în vârstă de 77 de ani, în emisiunea "Good Morning Britain", la care a participat prin intermediul unei transmisiuni realizate din reşedinţa lui din Mexic.

Referindu-se la cei doi nepoţi ai lui, Archie, în vârstă de doi ani, şi Lilibet, în vârstă de patru luni, Thomas Markle a spus că "ei au două familii iubitoare, iar străbunica lor este regina Angliei".

Undeva în Africa de Sud, Rita Miljo este Doamna cu Babuinii. Aceasta a salvat peste 500 de exemplare. Pe DIGI Animal World și DIGI Online, azi de la 21:00.

Citește și: Noi dezvăluiri despre regina Elisabeta a II-a după ce a fost fotografiată mergând cu ajutorul unui baston. Ce i-au interzis medicii

"Vor creşte şi vor dori să ştie mai multe lucruri despre ei înşişi", a adăugat Thomas Markle, fost proiectant de lumini în industria de televiziune americană, care locuieşte în prezent în oraşul mexican Rosarito.

Meghan Markle s-a îndepărtat de tatăl ei înaintea căsătoriei sale din mai 2018 şi la care socrul prinţului Harry nu a putut să participe din motive medicale. Înaintea nunţii regale, Thomas Markle a pozat pentru paparazzi şi a fost plătit de tabloide, fapt care nu a fost pe placul cuplului princiar.

Thomas Markle nu l-a întâlnit niciodată pe prinţul Harry şi nu şi-a cunoscut nici nepoţii.

Prinţul Harry, în vârstă de 37 de ani, şi Meghan, în vârstă de 40 de ani, s-au distanţat totodată de familia regală a Marii Britanii şi locuiesc din martie 2020 în California alături de copiii lor.

"De când a început relaţia cu Harry, ea s-a schimbat", a declarat, cu regret, tatăl lui Meghan Markle, care a dezvăluit totodată că Meghan doreşte ca el să "înceteze să mai vorbească" cu fraţii şi surorile ei vitrege, însă el nu poate să facă acest lucru.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a, fotografiată în timp ce mergea folosind un baston. Ea a mai apelat la acest ”truc” în 2003

De asemenea, Thomas Markle le-a reproşat foştilor duci de Sussex, care şi-au dobândit independenţa financiară faţă de familia regală britanică şi au semnat mai multe contracte privind realizarea unor documentare şi podcast-uri, că "sunt interesaţi doar de bani", potrivit Agerpres.

Evocând biografia cuplului, "Finding Freedom" - la scrierea căreia Harry şi Meghan nu au participat în mod oficial, dar care îi prezintă într-o manieră favorabilă -, Thomas Markle a spus că acea carte ar trebui să se intituleze "În căutarea banilor".

El a făcut o altă remarcă ironică la adresa fiului cel mic al prinţului Charles şi al prinţesei Diana, declarând că o carte, pe care prinţul Harry intenţionează să o publice anul viitor, "nu poate fi decât plină de cruzime şi insultătoare faţă de bunica lui, regina Elisabeta a II-a".

"E doar un proiect pentru a câştiga bani. Tot ce fac este pentru bani", a mai spus Thomas Markle.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri