Thomas Markle Jr
Actualitate

Thomas Markle Jr nu are prea multe cuvinte de laudă la adresa surorii sale, Meghan Markle. / Foto: Profimedia

Fratele lui Meghan Markle, detalii rare despre prima căsnicie a ducesei: "Trevor o adora, iar ea i-a înapoiat inelul prin poștă"

Meghan Markle este fericită acum alături de prințul Harry și de cei doi copii ai lor, Archie și Lilibet, însă aceasta a mai trecut printr-o căsnicie înainte de a trăi povestea de dragoste care o împlinește în prezent. Deși ea nu a dat detalii despre legătura amoroasă cu Trevor Engelson, un celebru producător de film, s-au găsit destui care să vorbească despre primul ei mariaj, printre care și fratele ei, Thomas Markle Jr.

În 2018, Meghan a avut parte de un moment la care visează multe femei, acela de a se căsători cu un prinț. De la nunta cu Harry, multe persoane au dezgropat amănunte din trecutul ducesei, printre care și fratele ei, Thomas Markle Jr.

Acesta este concurent la Big Brother VIP, în Australia, unde a făcut, recent, câteva declarații despre sora sa. Înconjurat de ceilalți colegi din casă, Thomas nu a fost deloc blând când a descris mariajul lui Meghan cu Trevor, felul în care producătorul de film s-a purtat cu ea și cum l-a "răsplătit" aceasta.

Citește și: Fratele lui Meghan Markle, cuvinte dure despre ducesa de Sussex: "L-am avertizat pe prințul Harry că îi va distruge viața"

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nu este prima dată când fratele vitreg al lui Meghan spune că ducesa  este "rece" și că "s-a schimbat" enorm de când a devenit celebră. Bărbatul pune totul pe seama banilor câștigați și a faimei.

"Asta e chestia, ce s-a întâmplat cu ea? Nimeni nu-și poate da seama. Cred că faima i s-a urcat la cap foarte tare", și-a început Thomas declarațiile.

Întrebat de unul dintre concurenți cuma a ajuns Meghan să aibă o relație cu Harry, Thomas a spus: "N-am nici cea mai vagă idee. Bărbatul cu care a fost măritată prima dată, Trevor, a avut extraordinar de multă grijă de ea, o adora, iar ea l-a părăsit foarte repede. După divorț, i-a trimis inelul înapoi prin poștă. E rece sau ce? Harry e următorul. În toate pozele de dinainte (de a se căsători cu Meghan - n.r.), el avea un zâmbet pe față, în cele de acum nu mai are".

Meghan Markle, căsnicie de doi ani înainte de a-l întâlni pe prințul Harry

Prințul Harry și Meghan Markle / Foto: Profimedia
Prințul Harry și Meghan Markle / Foto: Profimedia

Căsnicia lui Meghan Markle cu Trevor Engelson a durat doar doi ani, însă relația cu a fost una care s-a întins pe aproape nouă ani.Cei doi s-au cunoscut în 2004, iar la scurt timp au început să iasă împreună. După șase ani s-au logodit, iar un an mai târziu, în septembrie 2011, ei s-au căsătorit în Jamaica, în cadrul unei ceremonii la care au participat peste 100 de persoane. În 2013, însă, invocând ”diferențe ireconciliabile”, cei doi au divorțat.

Citește și: Adevărul despre trecutul amoros al lui Meghan Markle. Ce dezvăluiri a făcut Joshua, bărbatul cu care a avut o relație în adolescență

Fostul soț al lui Meghan Markle s-a recăsătorit și are doi copii

Trevor Engelson
Trevor Engelson, alături de soția lui, Tracey, în 2018/ Getty Images

La doar două săptămâni după ce Meghan Markle și prințul Harry s-au căsătorit, Trevor a anunțat logodna cu Tracey, o tânără nutriționist. El a cerut-o de soție în timpul unei vacanțe în California, după un an de relație și s-au căsătorit în 2019. De la acel moment, aceștia au devenit părinți de două ori.

Foto: Profimedia, Getty Images

Intrebarea zilei

Până la ce vârstă vi se pare sănătos să dormiți în același pat cu copilul dvs?

Partenerii Nostri