Data publicării:
Au trecut mai bine de zece ani de la accidentul de schi care i-a schimbat viața lui Michael Schumacher, iar informațiile despre starea sa de sănătate sunt în continuare limitate. Pentru prima dată însă, fiica sa, Gina Schumacher, a vorbit deschis despre impactul profund pe care această tragedie l-a avut asupra ei.
Într-un interviu recent, tânăra în vârstă de 29 de ani a rememorat perioada dificilă de după accident și modul în care a reușit să meargă mai departe. „După accidentul tatălui meu, am simțit că trebuie să fac ceva”, a mărturisit ea în cadrul unui documentar, potrivit Hola.
Pentru Gina, acel „ceva” au fost caii. „M-am dedicat lor complet”, a spus ea, explicând cum această pasiune i-a adus echilibrul de care avea nevoie.
Specialistă în reining, o disciplină a echitației, Gina spune că a moștenit această dragoste de la mama ei și a subliniat că i-a fost de mare ajutor într-o perioadă dificilă, ajutând-o să-și gestioneze trauma de a-și vedea tatăl imobilizat la pat, incapabil să vorbească sau să se miște. „M-au ajutat să trec prin tot. Nu aș putea trăi fără ei”, a mărturisit ea.
Recunoscută la nivel internațional în disciplina reining și cu mai multe medalii în palmares, Gina spune că acest sport i-a oferit un scop clar, a ținut-o ocupată și concentrată, departe de tristețe sau depresie. Toa
Declarațiile sale apar în documentarul „Horsepower: The World of Gina Schumacher”, produs de postul german ZDF.
„Mă simt incredibil de norocoasă că pot face ceea ce iubesc. Părinții mei au făcut acest lucru posibil”, a spus sora mai mare a lui Mick Schumacher, care a subliniat că succesul său vine și din munca intensă din spatele scenei: „De aceea muncesc atât de mult ca să devin cea mai bună versiune a mea”.
De asemenea, mama ei, Corinna Schumacher, a rememorat la rândul său un moment definitoriu și, anume, a povestit că Michael a fost convins încă de la început că fiica lor o va depăși.
„Michael mi-a spus odată: «Gina va fi mult mai bună decât tine, pentru că este mai egoistă. La cel mai înalt nivel în sport trebuie să te pui pe tine pe primul loc, altfel nu vei reuși niciodată.» Și a avut dreptate”, a spus ea.
Fiica lui Michael Schumacher s-a căsătorit acum doi ani
În urmă cu doi ani, nunta Ginei Schumacher a fost organizată într-un cadru privat, departe de ochii publicului și ai presei, așa cum familia Schumacher a preferat mereu să gestioneze evenimentele importante. Soțul Ginei, Iain Bethke, este și el un pasionat de cai și împărtășește aceeași dragoste pentru natură și sport. Cei doi s-au cunoscut în cadrul cercurilor de echitație. Iain Bethke are o firmă care se ocupă cu creșterea și antrenamentul cailor.
Nunta a avut loc într-un cadru rustic, în Mallorca, în plină natură.
Familia Schumacher deține o vilă de 32 de milioane de euro în Mallorca
Familia Schumacher a plătit 2,8 milioane de euro un teren de 200 de hectare, plin de migdali, dar pe care se află şi câteva case dărăpănate, după ce a achitase anterior 32 de milioane de euro pentru uriaşa vilă de la Mallorca, în 2017, pe care ar fi cumpărat-o de la Florentino Perez, preşedintele clubului Real Madrid. Vila Yasmin are două piscine, o gradină mare, un heliport, un dormitor separat pentru oaspeţi şi o vedere magnifică la Marea Mediterană.