Brad Pitt și Angelina Jolie, departe de a termina războiul dintre ei. Ce acuzații îi aduce actorul fostei sale soții

Brad Pitt și Angelina Jolie sunt din nou la cuțite, actorul acuzând-o pe fosta sa soție că a prejudiciat reputația afacerii cu vinuri pe care o dețineau anterior împreună, vânzându-i jumătatea unui „străin”.

Actorul în vârstă de 58 de ani susține că Angelina Jolie „nu a contribuit cu nimic” la succesul afacerii lor cu vinuri Chateau Miraval, din Franța, și și-a vândut în mod intenționat partea unui „străin cu intenții otrăvitoare”. 

În 2008, Brad Pitt și Angelina Jolie au cumpărat podgoria și casa Château Miraval din sudul Franței, unde s-au căsătorit în anul 2014 și au petrecut împreună câteva vacanțe de familie de-a lungul relației lor. Afacerea a pornit ca o pasiune, transformându-se rapid într-o afacere globală de milioane de dolari și unul dintre cei mai apreciați producători de vin rosé din lume. 

Procesul dintre cei doi actori a început după ce Jolie ar fi renunțat la jumătatea sa de companie în favoarea unei alte companii, conduse de Yuri Shefler. Firma bărbatului produce vodka rusească Stolichnaya, ajungând să aibă „răspundere internațională”, potrivit documentelor, din cauza atacului ordonat de Vladimir Putin în Ucraina.

Citește și: Ultima decizie luată de Curtea Supremă din California în procesul pe custodie. Brad Pitt a pierdut o bătălie în fața Angelinei Jolie

„Stolichnaya a făcut obiectul boicoturilor în jurul lumii. Angelina Jolie a căutat să vândă și mai apoi a condus tranzacția pretinsă în privat, fără să îi spună ceva lui Pitt dinadins și violând cu bună știință obligațiile contractuale. Făcând așa ceva, Jolie a căutat să câștige profituri pe care nu le-a câștigat și încasări de pe urma unei investiții pe care nu a făcut-o. De altfel, prin vânzarea prezentă, Jolie și-a dorit să îi facă rău lui Brad Pitt. Ea știa și și-a dorit ca Shefler și asociații săi să încerce să controleze afacerea pe care Pitt a construit-o și că îi vor submina investiția din Miraval”, se arată în documentele depuse vineri de avocații lui Brad Pitt la Curtea Superioară din Los Angeles. 

Încă din luna septembrie a anului trecut, cei doi au convenit să vândă proprietatea franțuzească estimată la 164 de milione de dolari, lucru care ar fi determinat-o pe faimoasa actriță să renunțe la partea sa din crama Chateau Miraval. În ciuda acordului, Brad Pitt a dat-o în judecată pe Angelina Jolie și susține că a încercat să își vândă acțiunile, fără să îi acorde lui Brad Pitt „dreptul de a refuza oferta inițială cu scopul de a face profit”.

Angelina Jolie și Brad Pitt duc o luptă continuă pentru custodia copiilor

Brad Pitt, în vârstă de 57 de ani, a fost acuzat că l-a lovit pe unul dintre copiii săi într-un zbor din Franţa spre Los Angeles, cu puţin timp înainte ca iubita sa să ceară divorţul, dar între timp a fost achitat de FBI şi de asistenţii sociali, potrivit Digi24. 

În 2018, Jolie şi Pitt au ajuns la un acord de custodie pe cale amiabilă, care pare să se fi destrămat de atunci. Termenii acordului nu au fost făcuţi publici, dar, potrivit presei americane, Brad Pitt a cerut custodia comună, în timp ce Jolie dorea custodia exclusivă.

Citește și: Angelina Jolie, dată în judecată de Brad Pitt. Ce acuzații îi aduce fostul partener

După decizia din mai, o sursă apropiată cazului a declarat pentru AFP că actriţa a considerat că "ea şi copiii nu au avut parte de un proces corect" şi că va continua să "caute cea mai bună soluţie pentru copii şi bunăstarea lor".

Angelina și Brad au devenit un cuplu după ce au jucat împreună în filmul Mr. and Mrs. Smith, din 2004, și s-au despărțit în septembrie 2016, după doar doi ani de căsătorie. Ea a inovcat diferențele ireconciliabile ca fiind cauza separării lor, care trenează din punct de vedere legal, deși cei doi sunt single, în mod oficial, din aprilie 2019. Actorii au șase copii, pe a căror custodie încă nu au căzut complet de acord: Maddox, 19 ani, Pax, 17 ani, Zahara, 16 ani, Shiloh, 14 ani și gemenii Knox și Vivienne, 12 ani.

Partenerii Nostri

FilmNow

A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o altă...

ProFM

Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se pricep...

Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se pricep doar la promisiuni”

Digi World

Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea asupra...

Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea asupra organismului

Digi Animal World

A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase săptămâni

A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase săptămâni

Kfetele

Horoscop 16 septembrie 2026: O zodie are unele supărări pe care nu le poate depași!

Horoscop 16 septembrie 2026: O zodie are unele supărări pe care nu le poate depași!

Digi FM

Părinți amendați după ce și-au luat copiii de la școală pentru o vacanță la Disney World. Motivul pentru care nu...

Părinți amendați după ce și-au luat copiii de la școală pentru o vacanță la Disney World. Motivul pentru care nu regretă nicio clipă decizia

UTV

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.