Alina Pușcău
Divertisment

Alina Pușcău / Foto: Instagram

Alina Pușcău, modelul care s-a iubit cu Vin Diesel, spectaculoasă la 41 de ani. A pozat senzual, cu decolteul la vedere

La doar 14 ani, Alina Pușcău a fost remarcată de marile agenții de modele. În plină adolescență, aceasta a plecat la Paris, unde recunoaște că s-a adaptat greu, pentru că nu știa limba și îi avea pe cei dragi departe. Definitiv, a părăsit România la doar 16 ani, și a ales SUA, acolo unde l-a și cunoscut pe celebrul Vin Diesel, cu care a avut o relație de doi ani. Recent, aceasta a primit și cetățenia americană. 

"Am plecat din țară, definitiv, la vârsta de 16 ani, când am câștigat Elite Model Look. Înainte de acest moment, am colaborat cu o agenție de modele și, la vârsta de doar 14 ani, am lucrat, pentru o perioadă, la Paris. A fost destul de dificil la început, pentru că nu vorbeam limba franceză și eram departe de familie. Însă, în timp, m-am acomodat și mi-am făcut prieteni. De prejudecăți, din fericire, nu m-am lovit niciodată", povestea Alina Pușcău acum ceva timp.

Citește și: Regina frumuseții se face șofer de camion. O fostă finalistă la Miss Anglia renunță la viața de model pentru un domeniu al bărbaților

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Alina Pușcău s-a iubit cu Vin Diesel

Cea mai discutată relație celebră a Alinei Pușcău a fost cea cu actorul Vin Diesel. Au trecut mai bine de 15 ani de la acel moment, dar amintirile au rămas.

"El, când m-a văzut la o masă, undeva, s-a îndrăgostit de mine. De atâtea ori când ne vedeam îmi spunea “Hai să mai încercăm”. S-au întâmplat niște chestii acum câțiva ani, dar eu, când termin cu cineva, termin, și pur și simplu am terminat dintr-o chestie foarte ușoară, chiar am și spus. M-am supărat că a plecat cu prietenii lui de Revelion și m-a lăsat pe mine singură. După 2 ani mi-a făcut cunoștință cu familia lui și după aceea, pur și simplu mi-a zis că se duce cu prietenii și m-a întrebat dacă mă supăr. Normal că m-am supărat, dar nu i-am zis atunci, eram și eu mică, aveam 20 și ceva de ani. L-a rănit foarte mult când l-am lăsat pe el și am început relația cu Brett Ratner. Și mama lui a fost foarte rănită când noi ne-am despărțit, ea mă iubea foarte mult. Eu așa eram, dacă cineva îmi greșea cu ceva, nu mai aveam nevoie de persoana respectivă", a povestit Alina într-un interviu pentru click.ro.

Citește și: A plecat cu 300 de lire în buzunar, iar acum are Anglia la picioare. Cine este Ruxandra Porojnicu, românca din “Coronation Street”

Alina Pușcău, siluetă perfectă și la 41 de ani

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: E din Beiuș, duce o viață de lux și a câștigat Miss World Next Top Model 2022. Anamaria Babău a lucrat în mai multe ministere de la noi

Acum, la 41 de ani, Alina este într-o nouă perioadă a vieții sale. Nu este numai model, ci și actriță, dar, între timp, a devenit și coach de sănătate și stare de bine, specializându-se ca autoritate de wellness și mentor de susținere. Stă destul de mult în România, iar recent a fost protagonista unui pictorial care i-a arătat din nou latura plină de senzualitate și silueta care a consacrat-o.

În bustieră sau sutien, cu abdomenul sau decolteul în prim-plan, în fuste scurte, body-uri sau dresuri plasă, bruneta arată excelent. Alina demonstrează că este într-o formă fizică de invidiat. Genele bune, dar și grija pe care o are în ceea ce privește alimentația și faptul că nu ratează orele de sport au ajutat-o să se mențină așa. Prietenii de pe Instagram au fost cuceriți pe loc și au lăudat-o pentru că arată senzațional.

Etichete: alina puşcău

Intrebarea zilei

Vacanța de vară se apropie rapid. V-ați făcut planurile? Unde vreți să mergeți?

Partenerii Nostri

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. peroz.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate