David and Victoria Beckham and family are seen on a multi-million pound super yacht during a fun-filled holiday in Sardinia - 20 Jul 2022
Divertisment

Victoria Beckham. Profimedia

Ce face Victoria Beckham zilnic pentru a avea aceeași siluetă ca pe vremea Spice Girls. Nici de ziua ei nu face excepție de la reguli

Victoria Beckham arată ca pe vremea când făcea parte din trupa Spice Girls, dar pentru asta are un regim de viață foarte strict. De decenii întregi, soția lui David Beckham nu mai mănâncă carbohidrați rafinați. Chiar ea a recunoscut că este foarte disciplinată când vine vorba de alegerile alimentare și de rutina de sport.

Încă de când era în trupa pop de fete, Victoria era renumită pentru stilul ei de viață. Acum în vârstă de 49 de ani, creatoarea de modă a mărturisit că disciplina alimentară și sportivă e cheia felului în care arată și se simte.

Două ore de sport în fiecare zi

Conform Mirror, acest regim strict implică un antrenament de două ore în fiecare zi. Pentru ea nu e o corvoadă, ci din contră: "Așa sunt cea mai fericită. Aștept multe de la corpul meu".  Își începe fiecare zi foarte devreme, înainte de ora 6, cu o tură de alergare de 7 kilometri pe bandă, "un mix de mers rapid în urcare, jogging și alergare", acela fiind și singurul moment în care se uită la televizor.

Citește și: Mama lui David Beckham nu a privit cu ochi buni începutul relației acestuia cu Victoria: “Ne era teamă că va pierde totul”

Victoria Beckham
Victoria Beckham, pe vremea când făcea parte din trupa Spice Girls. / Foto: Profimedia

Apoi își face timp pentru a o pregăti pe Harper, fiica ei de 12 ani, de școală, înainte de a se întâlni cu antrenorul ei personal pentru încă o oră de sport. În timpul acestei sesiuni țintește diverse zone ale corpului. Ea a detaliat, spunând: "30 de minute picioare, 30 de minute brațe și tonifiere, apoi planks pentru abdomenul meu. Mă antrenez în fiecare zi când sunt acasă. Face parte din ceea ce sunt acum și îmi place foarte mult asta".

Citește și: Victoria Beckham a avut de furcă din cauza unei rochii mult prea scurte. Gafa vestimentară, surprinsă de paparazzi

Cum arată dieta strictă a Victoriei Beckham

După ce a trăit ani buni în Los Angeles, de ceva timp, Victoria și Beckham și-au mutat reședința înapoi în Marea Britanie, într-o casă de 31 de milioane de lire sterline. Un bucătar cunoscut, care a gătit deseori pentru familia Beckham, a dezvăluit că fosta cântăreață se abate rareori de la regulile ei autoimpuse. Comanda obișnuită a Victoriei este o farfurie de legume la abur și spanac cu puțină sare, în timp ce David preferă friptura. Ea nu se atinge de lapte și brânză, dar este o mare fană avocado, pe care-l consumă zilnic pentru o piele strălucitoare.

Victoria este cu totul pentru alimentația sănătoasă, cu multe fructe și legume, pește, smoothie-uri verzi și lapte de migdale. Așa reușește să-și mențină silueta ca trasă prin inel. Nici nu îi este greu să le consume în diverse feluri, având în vedere că familia are un bucătar personal. Nici măcar de ziua ei nu dă iama în tort, ci alege să mănânce fructe puse sub forma unui tort.

La cină, de cele mai multe ori, soția lui David mănâncă edamame și pește aburit cu legume. "Gustarea" ei preferată este ceaiul de ghimbir. În fiecare dimineață, înainte de micul dejun bea puțin oțet de mere, apoi trece la un smoothie verde sau o omletă cu somon afumat.

Citește și: Victoria Beckham are și acum o siluetă de puștoaică. Și-a arătat picioarele subțiri și tonifiate într-o pereche mulată de colanți

 

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?