Opening Ceremony And "La Vénus Electrique" (The Electric Venus) Screening - The 79th Annual Cannes Film Festival
Divertisment

Heidi Klum / Getty Images

Cum se menține Heidi Klum în formă la 53 de ani. „Nu are sens să mănânci nesănătos și apoi să iei 50 de pastile”

În vârstă de 53 de ani, Heidi Klum continuă să se mențină într-o formă fizică de invidiat, iar modelul german susține că nu urmează diete-minune și nici nu ia suplimente alimentare. Care sunt, totuși, secretele ei? O alimentație cât mai naturală, mișcare și câteva obiceiuri simple pe care le respectă de ani de zile, spune ea franc. 

„Îmi place să gătesc și să mănânc sănătos”, a declarat Heidi Klum într-un interviu pentru Us Weekly, realizat cu ocazia unui pictorial.

Citește și: Heidi Klum, adevărul despre sacrificiile pe care le-a făcut în timpul mariajului cu Seal: ”Se întâmpla în fiecare an!”

Modelul, care este mama a patru copii, spune că a încercat să le transmită și lor aceleași obiceiuri alimentare.

„Îmi place ca și copiii mei să vadă asta. Vorbesc serios, ceea ce văd ani la rând vor ajunge să facă și ei”, a explicat Klum.

Ea a dezvăluit că fiica sa cea mare, Leni, îi seamănă foarte mult când vine vorba despre alimentație.

Opening Ceremony Dinner - The 79th Annual Cannes Film Festival

„Mereu spunem că noi mâncăm usturoi cu salată, nu salată cu usturoi”, a glumit modelul. „Seamănă foarte mult cu mine. Pur și simplu îi place să mănânce sănătos. Nici uneia dintre noi nu ne plac alimentele gătite excesiv”. 

De asemenea, ea a subliniat că stă departe de alimentele care nu sunt pregătite termic, întrucât sunt „mai greu de digerat”. 

Dacă vreți să mâncați fructe, opăriți-le puțin într-o tigaie cu puțină apă. Mestecați bine și nu beți prea multe lichide în timpul mesei, pentru că sucurile gastrice nu mai pot descompune alimentele la fel de eficient”, a explicat ea.

Citește și: Heidi Klum și Tom Kaulitz au arătat încă o dată cât de mult se iubesc, în ciuda diferenței de vârstă. Imaginile i-au cucerit pe fani

Pentru a-și monitoriza starea de sănătate, Klum merge periodic la Lanserhof Lans, un centru medical și de recuperare din Austria, unde își face analize și investigații complete.

„Practic, te verifică din cap până în picioare. Cred că merită să faci asta, mai ales pe măsură ce înaintezi în vârstă. Este important să afli dacă organismului îi lipsește ceva sau ce ar trebui să consumi mai mult”, a spus modelul.

Heidi Klum
Heidi Klum, premiile Grammy 2026 / Foto: Profimedia

Totodată, pe lângă alimentație, Heidi Klum pune accent și pe mișcare. Ea spune că nu a fost niciodată adepta unui stil de viață sedentar.

„Întotdeauna mi-am cărat singură bagajele pe scări. Am crescut patru copii, așa că am fost mereu în mișcare”, a mărturisit ea, explicând, de asemenea, că preferă să-și ia vitaminele și mineralele din alimentație, nu din suplimente.

„Pentru mine nu are sens să mănânci nesănătos, iar apoi să înghiți 50 de pastile. Pur și simplu nu are logică. Cred că este important să revenim la lucrurile de bază și să încercăm să fim cât mai naturali posibil. Eu cred că aceasta este calea corectă”, a mai afirmat ea, potrivit Yahoo

Heidi Klum, despre diferența de 16 ani dintre ea și actualul soț

După divorțul de Seal, Heidi Klum și-a refăcut viața alături de Tom Kaulitz, chitaristul trupei Tokio Hotel. Cei doi s-au căsătorit în 2019 și au o diferență de vârstă de 16 ani, un subiect care a atras numeroase comentarii de-a lungul relației lor.

Supermodelul a declarat însă că încearcă să nu permită părerilor din exterior să-i influențeze căsnicia. Heidi Klum a recunoscut că este conștientă de diferența de vârstă și de faptul că aceasta ar putea ridica anumite probleme în viitor, dar preferă să trăiască în prezent.

„Timpul nu se oprește pentru mine, iar Tom nu mă va ajunge niciodată din urmă. Voi fi mereu cu 16 ani mai în vârstă și sunt conștientă de asta”, a explicat Heidi Klum.

Etichete: trucuri , silueta , heidi klum

Intrebarea zilei

Ce te face să pari instant mai atrăgătoare?

Partenerii Nostri