Printul Harry si Meghan Markle
Divertisment

Printul Harry si Meghan Markle sunt fericiții părinți a doi copii. / Foto: Profimedia

De la petreceri pentru copii, la meciuri de polo pline de farmec. Meghan Markle dezvăluie cum arată viața ei în California

Meghan Markle a oferit o privire de ansamblu a vieții sale din California, pe care o împarte cu soțul său, prințul Harry. Aceasta a povestit foarte multe detalii din viața lor privată, în timpul unui interviu oferit pentru revista The Cut. 

În ultimul timp, ducesa de Sussex a fost foarte vocală, fiind în centrul atenției pentru o mulțime de noi declarații legat atât de familia sa, cât și de familia regală britanică. Recent, în cadrul interviului cu publicația The Cut, care a avut loc la casa de lux a celebrului cuplu, în valoare de 14,7 milioane de dolari, aflată pe dealurile exclusiviste din Santa Barbara, Meghan Markle a povestit în detaliu care este viața ei și a prințului Harry de când au părăsit familia regală și au renunțat la responsabilitățile impuse de aceasta. 

Potrivit actriței din „Suits”, familia lor pare să fie una normală, cu mici excepții care țin de statutul lor social. Deși sunt două personalități foarte ocupate, o mare parte din programul lor este ocupat de copii, mai ales atunci când Archie trebuie să ajungă la petrecerile aniversare ale prietenilor săi. Ducii de Sussex au recunoscut că își împart timpul între petrecerile pentru copii, meciurile de polo ale lui Harry și cinele cu prietenii lor, printre care și jurnalista Gloria Steinem. 

Citește și: Meghan Markle crede că e „loc de iertare” între ea şi membrii familiei regale. „Harry mi-a zis: 'Mi-am pierdut tatăl în acest proces'”

Deși locuiesc deja de mai bine de doi ani în California, Meghan Markle a declarat că vecinii lor încă sunt surprinși să fie în preajma lor, fiind intimidați de statul social al acestora. Soția prințului Harry a povestit o întâmplare din timpul unei petreceri de copii, la care a participat alături de Archie. 

„Eram într-un castel gonflabil și am văzut un copil în vârstă de un an înauntru. L-am întrebat atunci «Unde este mama ta?». În acel moment, femeia mi-a răspuns de afară, spunând: «Sunt aici. Nu eram sigură dacă ar trebui să intru.» I-am spus atunci că poate intra”, a povestit Meghan Markle. 

Citește și: Cum îl alintă Meghan Markle pe prințul Harry. Ducesei i-a scăpat acest detaliu în timpul primului episod din podcastul „Archetypes”

Mai mult, ducesa a vorbit și despre relația pe care o are cu jurnalista Gloria Steinem, mărturisind că acestea se întâlnesc destul de des. Feminista chiar i-a făcut cunoștință cu antreprenoarea Victoria Jackson, iar familia ducesei merge destul de des la ferma acesteia din apropiere, unde Harry joacă polo, iar copiii săi, Archie și Lilibet, se distrează cu animalele de la fermă. 

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri