Chris Hemsworth and Elsa Pataky arrive at Anna Wintour's pre-Met Gala dinner!
Divertisment

Chris Hemsworth și Elsa Pataky, la cina Pre-Met Gala. Profimedia

Elsa Pataky a cucerit toate privirile. Soția lui Chris Hemsworth, la cină într-un costum cu pantaloni scurți și pe tocuri

Chris Hemsworth și soția sa, Elsa Pataky, au făcut o declarație de stil, la un eveniment dedicat Met Gala 2024. Actorul în vârstă de 40 de ani va prezida extravaganta gală din 6 mai, alături de Jennifer Lopez, Zendaya și Bad Bunny.

Cuplul a participat duminică la o cină organizată de faimoasa Anna Wintour.

Elsa, în vârstă de 47 de ani, și-a etalat fizicul impresionant într-o pereche de pantaloni scurți cu paiete, o jachetă asortată, o cămașă lila din mătase și sandale negre cu toc, în ciuda vremii ploioase.

Adăugând și mai multă strălucire look-ului ei, vedeta spaniolă a purtat o pereche de cercei din aur, în formă de cerc.

La rândul său, Chris a îmbrăcat un costum cu un sacou cu imprimeu leopard, la care a combinat o cămașă neagră și pantofi de aceeași culoare.

Citește și: „Sirena” Blake Lively. Actrița din „Gossip Girl” a făcut furori într-o superbă rochie turcoaz care i-a îmbrăcat perfect silueta

Elsa și Chris au împreună trei copii, cu vârste între 9 și 11 ani. Cei doi sunt căsătoriți din 2010 și locuiesc în Australia. 

Elsa Pataky, adevărul despre căsnicia cu Chris Hemsworth: ”Nu e deloc ușor, am învățat ce înseamnă să ai răbdare!”

"Dress code" la Met Gala 2024

Met Gala, atât o paradă a celebrităţilor, cât şi un eveniment filantropic, este principala sursă de finanţare a departamentului dedicat modei, de la muzeul Metropolitan (The Costume Institute). În cadrul galei newyorkeze, vedetele defilează în ţinute extravagante.

Într-un comunicat de presă, Metropolitan Museum a subliniat că "până în prezent, şi de când Anna Wintour, administratoare a Met, a preluat conducerea, gala a strâns 223,5 milioane de dolari pentru The Costume Institute".

În fiecare an, evenimentul are loc în prima zi de luni a lunii mai şi însoţeşte deschiderea marii expoziţii a "The Costume Institute", dedicată în 2024 "frumuseţilor adormite" ale muzeului, cu alte cuvinte acelor piese vestimentare mai vechi şi mai fragile din colecţia sa.

De asemenea, codul vestimentar pentru gala Met, o altă informaţie aşteptată cu nerăbdare de fashionistele care se vor înghesui pe 6 mai la baza treptelor muzeului pentru a întrezări vedetele, este "The Garden of Time", care face referire la o povestire cu acelaşi nume a scriitorului britanic de science-fiction J.G. Ballard, despre natura efemeră a frumuseţii.

Acest "dress code" le permite marilor creatori de modă să îşi pună imaginaţia la treabă pentru ţinutele purtate de vedete, în fiecare an urcarea treptelor de la Met fiind un bun prilej pentru un concurs de extravaganţă vestimentară.

Intrebarea zilei

Sunteți impulsivi când vine vorba de cumpărături sau luați doar strictul necesar?

Partenerii Nostri