eve jobs (3)
Divertisment

Eve, fiica lui Steve Jobs / Foto: Instagram

Eve Jobs, petrecerea burlăcițelor cu cele mai bune prietene, înainte de nunta ei. Cine e viitorul soț al fiicei lui Steve Jobs

Eve Jobs, fiica cea mică a lui Steve Jobs, se pregătește să spună „Da”, dar nu înainte de o petrecere de burlăcițe ca la carte, alături de cele mai bune prietene.

Modelul în vârstă de 26 de ani a postat câteva imagini pe Instagram din escapada ei de dinainte de nuntă, însoțite de mesajul: „Ce weekend minunat cu fetele mele preferate”.

Îmbrăcată într-o rochie albă mini și purtând un voal de mireasă, Eve a fost surprinsă într-o mașină cu scaune roz, zâmbind relaxată. Într-o altă imagine, grupul de prietene, se plimba pe stradă, împărțind zâmbete și conversații animate, scrie People.

Citește și: Ce a făcut fiica lui Steve Jobs după ce s-a aflat că fostul ei iubit s-a cuplat cu Selena Gomez. Toată lumea a fost surprinsă

eve jobs (4)
Eve, fiica lui Steve Jobs / Foto: Instagram

Printre activitățile preferate s-au numărat și cele pe apă: trei saltele gonflabile au fost ancorate împreună pentru ca fetele să plutească în tihnă în piscină. Au urmat momente de relaxare pe un iaht și poze spectaculoase pe stânci scăldate de valuri.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Printre reacțiile de pe Instagram s-a remarcat comentariul lăsat de Phoebe Adele Gates, fiica lui Bill și Melinda Gates, care a postat emoticoane cu ochi în formă de inimă.

Cine e iubitul lui Eve Jobs

eve jobs (1)
Eve Jobs și iubitul ei, Harry / Foto: Instagram

Eve se pregătește să se căsătorească cu sportivul britanic Harry Charles, un călăreț de performanță care a reprezentat Marea Britanie la Jocurile Olimpice de la Paris, acolo unde a și câștigat medalia de aur. Cei doi și-au oficializat public relația în vara lui 2024, chiar în timpul JO, iar de atunci apar împreună în postări care degajă o chimie naturală.

Harry este fiul campionului olimpic Peter Charles, iar Eve, la rândul ei, este o pasionată de echitație, cu performanțe notabile în competiții internaționale. Ea este cea mai mică dintre cei patru copii ai lui Steve Jobs, alături de Lisa (47), Reed (33) și Erin (29).

Eve avea doar 12 ani când tatăl ei, Steve Jobs, a murit

Eve Jobs avea doar 12 ani când tatăl ei s-a stins din viață în urma unui cancer pancreatic. Încă de atunci, puștoaica a demonstrat că este o fire foarte puternică și că avea un simț al umorului bine dezvoltat. Despre aceste lucruri a vorbit Walter Isaacson în biografia lui Steve Jobs, în cadrul căreia o descria ca fiind extrem de energică și haioasă. Mai mult de atât, el a precizat că tânăra își dorea atât de mult să petreacă timp cu tatăl ei, încât îl suna direct pe asistentul lui pentru a stabili o întâlnire.

Absolventă a Universității Stanford, Eve a făcut progrese semnificative în lumea echitației. A început să concureze la vârsta de șase ani și, până în 2019, era clasată pe locul cinci în rândul primilor 1.000 de călăreți sub 25 de ani din lume, conform Horse Sports. Cu toate acestea, ambițiile Evei nu se opresc școală și la echitație. Ea a făcut și valuri în industria modei, debutând ca model în 2020.

Citește și: Cum arată în costum de baie fiica cea mică a lui Steve Jobs. Eve nu e numai frumoasă, ci și inteligentă și o sportivă desăvârșită

Eve nu a moștenit niciun ban de la tatăl ei 

Înainte de a muri,  în octombrie 2011, Jobs avea o avere estimată la $10,2 miliarde. Fiica sa cea mare, Lisa, a primit o sumă importantă de bani, după decesul tatălui ei, dar cea mai mare parte a averii a mers la văduva lui Steve, Laurene Powell-Jobs, care nu plănuiește să o lase celor trei copii ai săi și ai lui Jobs, Reed, Erin și Eve.

Steve Jobs și Laurene Powell
Steve Jobs și Laurene Powell / Foto: Profimedia

Părinții lui Eve s-au cunoscut în 1989, când Jobs ținea un discurs la Stanford Graduate School of Business, unde Powell studia. După ce s-au căsătorit, au avut trei copii. Lisa Brennan-Jobs este fiica dintr-o relație anterioară a fondatorului Apple.

Powell-Jobs are o avere de $35,4 miliarde de dolari, iar ea a declarat, acum ceva timp, pentru The New York Times, că nu este „nimic corect” în legătură cu o avere moștenită.

„Am moștenit averea de la soțul meu, căruia nu i-a păsat de acumularea acesteia. Lucrez în onoarea muncii sale si mi-am dedicat viața pentru a face tot ce-mi stă în putință pentru a distribui eficient această avere, așa încât să poată beneficia de ea oameni și comunități, într-un mod viabil. Nu sunt interesată de construirea unei averi care să fie moștenite, iar copiii mei știu asta. Pe Steve nu-l interesa așa ceva. Dacă voi trăi îndeajuns de mult, se va sfârși odată cu mine”, spunea ea.

Intrebarea zilei

Unde visezi să petreci vacanța de vară perfectă?

Partenerii Nostri