EXCLUSIVE: Malia Obama Spotted Leaving The Gym With a Friend in Los Angeles
Divertisment

Malia Obama. Profimedia

Fiica cea mare a lui Michelle şi Barack Obama a renunţat la celebrul ei nume de familie. Ce carieră a ales Malia Ann

Malia, fiica cea mare a lui Barack şi Michelle Obama, a decis să renunţe la celebrul său nume de familie în viaţa profesională. Tânăra a optat pentru o carieră în industria cinematografică și a ales să se numească Malia Ann, folosindu-şi al doilea prenume ca nume de familie.

O decizie la care mama sa, fosta primă doamnă a SUA, a reacţionat pentru prima dată în această săptămână în podcastul american Sibling Revelry.

„Malia, care s-a lansat în cinema, a renunţat la numele de familie”, a declarat ea, preluată de ABC News. „I-am spus: «Oamenii vor şti în continuare că eşti tu, Malia». Dar am respectat faptul că încearcă să îşi traseze propriul drum”.

Barack și Michelle Obama, împreună în public după șase luni de absență. „Oamenii au presupus că eu și soțul meu divorțăm”

Cuplul Obama are două fiice: Malia, 26 de ani, şi Sasha, 23 de ani.

„Este foarte important pentru fiicele noastre să simtă că merită ceea ce primesc. Ele nu vor ca oamenii să presupună că nu muncesc din greu, că lucrurile le vin natural. Sunt foarte sensibile la asta. Vor să fie emancipate”.

Malia Obama a absolvit Harvard în 2021

De atunci, ea a folosit numele Malia Ann în toate proiectele sale. În primul rând, serialul Prime Video „Swarm”, creat de actorul şi rapperul Donald Glover, în care ea a fost protagonista.

După cum a relatat MSNBC, tânăra a regizat şi o reclamă pentru Nike în care apare baschetbalista A'ja Wilson.

Barack Obama, despre decizia fiicei sale

Barack Obama a menţionat această decizie a tinerei încă din octombrie, în cadrul „The Pivot Podcast”: „Primul ei film a fost la Sundance şi la toate aceste festivaluri prestigioase, iar ea nu a folosit numele Obama în generic”.

„I-am spus: 'Ştii că oamenii vor şti cine eşti'". Ea a răspuns: 'Ştii ce? Vreau ca ei să vadă (filmul) pentru prima dată fără să poată face vreo asociere'. Deci cred că fetele noastre încearcă din răsputeri să nu profite (de numele lor)”.

Etichete: malia obama , fiica obama

Intrebarea zilei

Ce apreciezi cel mai mult în relația ta de cuplu?

Partenerii Nostri